POLITIC
Premierul Alexandru Munteanu și-a încheiat vizita la Bruxelles cu o discuție cu cetățenii moldoveni care locuiesc în Belgia și Luxemburg.
Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a participat la Forumul de Securitate al Moldovei 2025. Președinta CEC a vorbit despre
Gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare de către Societatea pe Acțiuni „Energocom” în anii 2021-2023 a constituit subiectul raportului
Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, timp de două zile, cea de-a IX-a ediție a proiectului educațional „Parlamentul Tinerilor”, la care au participat
Viceprim-ministrul și Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, împreună cu Prim-ministrul Alexandru Munteanu, a participat astăzi
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a avut discuții cu conducerea Poliției Capitalei privind un plan comun de acțiuni pentru stoparea fenomenului
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că „dosarul „Inima Moldovei” a ajuns într-un impas: Ministerul Justiției nu a prezentat
Liderul PDCM și al platformei Alternativa, Ion Chicu, reacționează dur după anunțurile privind survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău continuă documentarea schemei de corupție în domeniul medicinii estetice.
OPINIE// Veaceslav Ioniță: ”Recesiunea din 2024 este reală, iar propaganda nu poate schimba cifrele”
În 2024 Republica Moldova a intrat în recesiune, iar acest lucru s-a văzut limpede în scăderea anuală a PIB-ului timp de trei trimestre consecutiv.
Proiectele de dezvoltare realizate în Republica Moldova cu asistență franceză și aderarea țării noastre la Uniunea Europeană au fost principalele subiecte
Directorul Agenției de Investiții, Natalia Bejan, afirmă că atragerea investitorilor străini cu capital major nu depinde doar de facilitățile economice

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.