POLITIC
Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, la care au participat azi zeci de mii de tinere familii, reprezentanți ai bisericii și alți doritori, demonstrează
La întrevederea lui Igor Dodon și Constantin Starîș cu diaspora moldovenească din Moscova și din centrul Rusiei, sala a fost neîncăpătoare.
Maia Sandu se află în prezent într-o vizită oficială în Italia. Șeful statului a reușit deja să se întâlnească cu președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
Echipa PRO Moldova împlinește astăzi 1 an. Cu această ocazie, președintele partidului Andrian Candu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru simpatizanți
Din rapoartele prezentate, CEC a constatat că donații de la persoane fizice din țară au încasat Partidul Politic „Șor”, Partidul Democrat din Moldova
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în ședința de astăzi, PARTIDUL POLITIC NOUA OPŢIUNE ISTORICĂ (cu o listă de 58 de candidați) și pe Veaceslav
Candidatul independent Iurie Stegărescu, nu a fost înregistrat pentru alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc la data de 11 iulie 2021.
PAS folosește în campania sa electorală imagini cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ceea ce este o încălcare a legii. Iar cheltuielile pentru
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a cheltuit în perioada 10-16 iunie, anul curent, suma de 1.075 euro doar pentru a sponsoriza postările pe rețeaua
Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, va sesiza Procuratura Generală și Anticorupție pentru a stabili conexiunile între directorii ANRE și președintele Maia Sandu.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a atacat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decizia Curții de Apel Chișinău (CA) prin care au fost anulate anexele Comisiei

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.