EXTERN
Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a anunțat ministrul Sănătății de la Roma.
Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, printr-o nouă serie de sancțiuni după deturnareea avionului
Sute de trandafiri roșii au fost puși pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, în memoria celor 500.000 de oameni care au murit de Covid-19.
Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani la sfârşitul acestei săptămâni, pe 25 iunie, conform unui anunț făcut de Casa Albă.
Declaraţia lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, conform căreia SUA ar pregăti noi sancţiuni
Fostul şef al guvernului italian Silvio Berlusconi, care în ultimele luni a fost internat de mai multe ori la spital, a declarat duminica aceasta că se
Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii de protecţie în unele zone, la doar cinci zile după ce renunțase la această măsură de siguranță împotriva
China a administrat până în prezent peste un miliard de doze de vaccin anti-COVID, a anunțat duminică Ministerul Sănătății, fără a preciza procentul populației
Președintele rus Vladimir Putin a stabilit data de 19 septembrie 2021 pentru alegerile pentru Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus).
O studentă americană, care făcuse armata în Marină, a fost găsită moartă într-o pădure din Rusia. Catherine Serou, în vârstă de 34 de ani, a fost găsită
Patru migranți, printre care un copil și o femeie însărcinată, au murit, vineri, în apropierea Insulelor Canare, după ce barca lor s-a scufundat.
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi-a exprimat vineri preocuparea cu privire la linia „puţin constructivă” a Uniunii Europene (UE), în comentarii

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.