Un sfert de milion de euro din partea României pentru dezvoltarea societății civile din Republica Moldova
În ajunul celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din R. Moldova, România a anunțat acordarea unei contribuții voluntare în valoare de 250.
sinteza.org
Veaceslav Ioniță explică de ce leul s-a depreciat față de euro (INFOGRAFIC)
Săptămâna trecută leul moldovenesc a continuat să se deprecieze față de majoritatea valutelor din IVM-10, dar rămâne a fi mai puternic față de începutul
sinteza.org
Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 3 miliarde de dolari
Miliardarul Jeff Bezos a vândut în această săptămână acţiuni Amazon în valoare de peste 3 miliarde de dolari, potrivit documentelor depuse la Comisia americană
sinteza.org
Investitorii se aşteaptă la un dolar mai slab, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA
Perspectivele slabe ale dolarului pe termen lung nu se vor îmbunătăţi indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale de marţi, susţin investitorii
sinteza.org
Criptomoneda bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2018
Criptomoneda bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel consemnat după 1 ianuarie 2018, pe fondul incertitudinilor provocate
sinteza.org
Asistența de 59,7 milioane lei din partea Federației Ruse a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor
Asistența nerambursabilă în valoare de 275 milioane ruble rusești (59,7 milioane lei) din partea Ministerului Finanțelor al Federației Ruse a ajuns pe
sinteza.org
Slusari solicită organizarea audierilor publice pe marginea proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2021 – FOTO
Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari a solicitat organizarea cât mai urgentă a audierilor publice pe marginea proiectului
sinteza.org
De la începutul anului, la bugetul național s-au încasat 32,5 mlrd de lei
În zece luni ale anului curent, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a încasat peste 32,5 miliarde de lei la bugetul public național. Această cifră constituie
sinteza.org
Hotărârea ANRE cu privire la noile prețuri la gaz a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea ANRE privind aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz” a fost publicată în Monitorul Oficial
sinteza.org
Peste 300.000 de firme ar putea intra în insolvență sau faliment în perioada următoare
Un număr de peste 500.000 de șomeri și mai mult de 300.000 de firme ar putea intra în insolvență sau faliment în perioada următoare arată unul dintre cele
sinteza.org
Raport EY: Activitatea IPO globală înregistrează o revenire spectaculoasă, atingând recorduri istorice în T3 2020
Activitatea intensă de pe piața IPO globală din trimestrul al treilea al anului 2020 contrazice tradiția de scăderi înregistrate, în mod normal, în această perioadă.
sinteza.org
Wall Street a închis în scădere cu 3%, iar Dow Jones a atins cel mai redus nivel de la sfârşitul lunii iulie
Acţiunile de pe Wall Street au scăzut puternic miercuri, iar indicele Dow Jones a atins cel mai redus nivel de la sfârşitul lunii iulie, în condiţiile
sinteza.org