Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, și Comisara europeană pentru Mediu, Reziliența Apei și Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, au vizitat astăzi Stația de epurare din satul Căpriana, raionul Strășeni.
Stația va asigura tratarea eficientă a apelor uzate din localitate, contribuind la reducerea poluării, protejarea râurilor din apropiere și conservarea ecosistemelor din Codrii Moldovei, care înconjoară satul Căpriana.
Proiectul prevede construcția rețelelor de canalizare în trei localități: Căpriana, Gălești și Scoreni. Darea în exploatare a proiectului a avut loc concomitent în toate cele trei sate, iar vizita Comisarei europene a fost organizată la Căpriana, unde au fost prezentate lucrările realizate.
În Căpriana, au fost construiți 5 km de rețea de canalizare și stația de epurare a apelor uzate. Următoarea etapă este conectarea tuturor celor aproximativ 1.000 de gospodării din localitate la noua infrastructură.
Valoarea lucrărilor realizate la Căpriana este de 800 de mii de euro, iar costul total al proiectului pentru cele trei localități este de 1,82 milioane de euro.
Proiectul este implementat cu sprijinul Uniunii Europene și al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, demonstrând că investițiile în infrastructura de mediu sunt investiții directe în sănătatea oamenilor, în comunități mai curate și în viitorul Republicii Moldova. La fel, Guvernul a acoperit o parte din contribuția primăriei la acest proiect.








