Un bărbat de 41 ani din Bălți a fost condamnat la 6 ani de pușcărie pentru tâlhărie. Acesta și-a recunoscut vina integral

ACTUAL

Procuratura Bălți, informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat în vârstă de 41 de ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Potrivit probelor administrate, la 11 martie 2026, pe timp de seară, inculpatul a pătruns într-o unitate comercială din mun. Bălți, având asupra sa un clește metalic, folosit în calitate de armă. Acesta a forțat ușa biroului de serviciu, unde se afla casier-operatorul unității, o femeie în vârstă de 60 de ani, și i-a aplicat multiple lovituri în regiunea capului. Ulterior, a sustras mijloace bănești în sumă de 101 219 lei, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii. În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin sentința instanței, acesta a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a prejudiciului material cauzat companiei în sumă de 101 219 lei, precum și a cheltuielilor pentru asistență juridică și judiciare în sumă de 10 000 lei. 

Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. 

sinteza.org

Lasă un răspuns