Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu MUSTEAȚA, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Dl. Paun ROHOVEI.
În cadrul dialogului, părțile au evidențiat buna colaborare existentă între instituțiile de profil din ambele țări și au reconfirmat angajamentul de a continua această conlucrare prin intensificarea schimburilor tehnice, armonizarea procedurilor și identificarea unor mecanisme eficiente de răspuns comun la provocările ce pot afecta lanțurile alimentare.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul siguranței alimentelor și protecției consumatorilor, precum și schimbul de informații relevante pentru facilitarea comerțului și gestionarea riscurilor de ordin sanitar-veterinar și fitosanitar.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își exprimă aprecierea pentru deschiderea Ambasadei Ucrainei și reafirmă disponibilitatea de a contribui activ la implementarea dialogului moldo-ucrainean.








