Lidera partidului Moldova Mare cere audit al împrumuturilor: „Fondurile UE nu aduc beneficii reale cetățenilor”

victoria furtuna 3 POLITIC

Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a criticat decizia autorităților de a direcționa încă 250 de milioane de lei către „Planul de creștere economică”. Potrivit acesteia, deși de trei ani se raportează investiții în economie, rezultatele concrete pentru cetățeni nu s-ar vedea.

Arătați-ne nouă, cetățenilor, cifre clare: cum ați îmbunătățit economia, cum ați creat locuri noi de muncă, cum ați dezvoltat infrastructura. Rezultatele nu se văd. Iar în loc de transparență, avem datorii noi, pe care mâine oamenii vor trebui să le întoarcă”, a scris Furtună într-o postare publicată pe rețelele de socializare.

Lidera opoziției afirmă că fondurile sunt utilizate „doar pentru a executa rapoartele către Uniunea Europeană”, fără un impact real asupra dezvoltării Republicii Moldova.

Lidera partidului Moldova Mare cere audit al împrumuturilor: „Fondurile UE nu aduc beneficii reale cetățenilor”

În acest context, partidul Moldova Mare solicită un audit al tuturor împrumuturilor internaționale, pentru a verifica modul în care acestea au fost contractate și utilizate. Formațiunea susține că țara are nevoie nu de „credite pentru merit politic”, ci de proiecte transparente și avantajoase, care să contribuie efectiv la creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

sinteza.org

Lasă un răspuns