În aprilie 2025, Consiliul Audiovizualului (CA) a dispus desfășurarea unui control privind respectarea art. 13 – Asigurarea informării corecte – din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA), în privința obligațiilor furnizorilor de servicii media.
- de a asigura imparţialitatea și echilibrul pozițiilor exprimate în cadrul programelor audiovizuale;
- de a favoriza libera formare a opiniilor;
- de a prezenta principalele puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;
- de a asigura reprezentarea echilibrată a exponenților puterii şi ai opoziţiei.
Pentru o primă etapă, au fost selectați furnizorii publici de servicii media, posturile „Moldova 1” și „TV-Găgăuzia” (GRT), precum și furnizorii privați de servicii media aflați pe primele poziții în audiențe: „Cinema 1”, „Jurnal TV” și „Exclusiv TV”. Perioada supusă controlului a fost de o lună, iar monitorizarea desfășurată a vizat programele de dezbateri și informare de interes public de natură politică, economică, socială sau culturală, difuzate în orele de maximă audiență de seară.
În urma examinării raportului de monitorizare, membrii CA au votat pentru acordarea următoarelor sancțiuni:
Avertizări publice pentru toate cele 5 SMA monitorizate, inclusiv: 2 pentru „Moldova 1”, una pentru „TV Găgăuzia”, una pentru „Cinema 1”, 3 pentru „Jurnal TV” și 3 pentru „Exclusiv TV”, toate fiind la o primă încălcare.
Două amenzi în sumă totală de 24 000 de lei pentru „TV Găgăuzia”, ca urmare a încălcării repetate a prevederilor art. 13 alin. (6) lit.a) și alin. 9 din CSMA.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, care a propus inițierea controlului, a spus că:
„Ideea acestui control a fost să vedem un tablou mai complex al modului în care furnizorii de servicii media audiovizuale reușesc să informeze publicul într-un mod pluralist și echidistant. Prin urmare, rezultatele controlului au fost de natură atât cantitativă, cât și calitativă. Pe de o parte, a fost un prilej bun pentru televiziuni să tragă anumite concluzii, în special datorită părții cantitative a raportului, care poate servi drept bază pentru adaptarea unor decizii în politica editorială astfel încât să răspundă cât mai bine interesului public.
A doua parte a intenției a fost să avem, la nivelul Consiliului, un studiu bazat pe probe, ceea ce reprezintă un exercițiu foarte pertinent și important în activitatea oricărei autorități de reglementare.. Analiza a arătat că aceasta a fost direcția în care s-a mers, printr-o muncă intensă atât în echipă, cât și individual. Ceea ce avem astăzi este rezultatul acestei munci comune”.
„Îmi exprim public nedumerirea față de acuzația adusă de furnizorul public regional, potrivit căreia raportul nostru de monitorizare, alcătuit din 58 de pagini și referitor la «TV-Găgăuzia », ar fi redactat în proporție de 80% în limba de stat. Practic, suntem acuzați că utilizăm limba română în activitatea noastră, ceea ce, în opinia lor, le-ar fi cauzat dificultăți în procesul de analiză a documentului.
Nu consider că acest poate fi reținut drept un argument valid pentru eventuale întârzieri sau neînțelegeri ale conținutului și esenței raportului. De asemenea, vreau să mă refer la invocarea legislației internaționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Este menționat cazul Handyside vs. Regatul Unit, din care este extrasă celebra frază: «libertatea de exprimare nu acoperă doar informațiile și ideile primite în mod favorabil de societate, ci și pe cele care pot șoca ».
Această frază este, însă, scoasă din context, deși pertinentă și relevantă sută la sută pentru cazuistica CtEDO pe segmentul libertății de exprimare Ar fi bine să citim atent concluziile Înaltei Curți pe acest caz, și să vedem că instanța a considerat ingerința în dreptul la libertatea de exprimare a dlui Handyside ca fiind una prevăzută de lege, proporțională, a urmărit scopul legitim de protecție a minorului și a fost necesară într-o societate democratică”.
Rezultatele controlului au relevat următoarele:
„Moldova 1”
- A difuzat 32 de programe audiovizuale, în care au fost abordate diferite subiecte de interes public, de natură politică, economică și socială.
- A avut invitate 82 de persoane, atât prezente în platou, cât și prin intervenții video.
- Opiniile celor care s-au expus asupra subiectelor aflate în dezbatere publică (66 bărbați și 24 femei) au reprezentat diferite domenii de competență, inclusiv experți internaționali.
- În cazul a 3 programe audiovizuale în care invitații au refuzat să participe, moderatorii au anunțat despre acest fapt. În cadrul tuturor programelor moderatorii au precizat calitățile politice ale peroanelor care s-au expus punctul de vedere în problemele de interes public.
- Cu referire la conduita moderatorilor, în perioada de control au fost atestate 3 cazuri în care aceștia nu au intervenit în vederea echilibrării discuției, în contextul lansării unor declarații cu caracter acuzator și nu au solicitat argumente suplimentare; nu au pus la îndoială faptele și opiniile acuzatorii enunțate, în vederea asigurării imparțialității și favorizării liberei formări a opiniilor. Declarațiile pretimpurii și opiniile fără substrat factologic enunțate de moderator asupra unor subiecte contradictorii aflate în dezbatere publică denotă lipsă de echilibru și suspiciuni de părtinire.
„TV-Găgăuzia”
- A difuzat 56 de programe de informare în probleme de interes public, de natură politică, economică și socială aflate în dezbatere publică.
- Au fost invitate 91 de persoane, inclusiv doi invitați care au participat la câte trei programe.
- Invitații (61 de bărbați și 30 femei) au reprezentat diferite sfere de competență și spectre politice/de expertiză.
- Subiectele abordate în cadrul celor 56 de programe au fost de interes public și în dezbatere publică, ceea ce implica obligativitatea serviciului media de a prezenta un spectru cât mai larg de abordări, pentru favorizarea formării libere a opiniilor beneficiarului de informație.
- De cele mai multe ori, opiniile exprimate în cadrul programelor audiovizuale au fost critice (față de reforme, de guvernare, de administrarea lucrurilor în țară, relațiile autonomiei găgăuze cu autoritățile centrale de stat și procesul judiciar care vizează pe Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei).
- Raportul opinii-invitați a fost unul dezechilibrat. Mai mulți invitați au fost în situația de a se referi la mai multe teme; marea majoritate a invitaților au expus opinii critice față de politica realizată de guvernarea actuală și de relațiile aparatului public central cu autoritățile autonomiei găgăuze.
- S-au atestat cazuri în care moderatorii programelor au manifestat o atitudine părtinitoare, lipsă de imparțialitate și omisiune în a asigura echilibrul opiniilor exprimate pe subiecte aflate în discuție publică. Deseori, moderatorii programelor au oferit invitaților întrebări care ghidează spre răspuns și au manifestat acordul cu cele spuse de invitați pe subiecte discutate.
- În cadrul programelor audiovizuale difuzate, postul TV nu a asigurat reprezentarea echilibrată a exponenților puterii și ai opoziției, la subiectele de interes public aflate în dezbatere.
- Din analiza de conținut poate fi constatată narațiunea „Atac din partea autorităților centrale de stat asupra statutului de autonomie al Găgăuziei”, care a fost invocată în timpul discursurilor mai multor invitați. Proliferarea acestei teze în spațiul public contribuie la răspândirea neîncrederii în instituțiile statului, de această dată în contextul procesului judiciar care o vizează pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
„Cinema 1”
- A difuzat 8 de programe de informare în probleme de interes public, de natură politică, economică și socială aflate în dezbatere publică.
- Au fost invitate 11 persoane. Invitații (11 bărbați) au reprezentat diferite sfere de competență și spectre politice/de expertiză.
- Subiectele abordate în cadrul programelor au fost de interes public și în dezbatere publică, ceea ce implica obligativitatea serviciului media de a prezenta un spectru cât mai larg de abordări, pentru favorizarea formării libere a opiniilor beneficiarului de informație.
- În perioada monitorizată, subiectele de interes public identificate au fost discutate repetitiv.
- La programele informativ-analitice, în care au fost discutate probleme de interes public, au avut acces și reprezentanții puterii, și ai opoziției, iar moderatoarea a precizat calitățile politice ale invitaților care și-au exprimat ideile asupra subiectelor cu impact major pentru societate.
- În ceea ce ține de prestația moderatoarei pe parcursul monitorizării, în 7 ediții din 8, aceasta a asigurat imparțialitatea în raport cu invitații, excepție fiind programul din 22 martie 2025, în care au fost lansate acuzații în adresa partidului de guvernământ și informații fără substrat factologic, iar moderatoarea nu a intervenit pentru a asigura imparțialitatea opiniilor.
„Jurnal TV”
- A difuzat 51 de programe de informare în probleme de interes public, de natură politică, economică și socială aflate în dezbatere publică.
- Au fost invitate 36 de persoane, unele dintre acestea au participat la câte două programe.
- Invitații (28 de bărbați și 6 femei) au reprezentat diferite sfere de competență și spectre politice/de expertiză.
- Participanții la programe au avut diverse opinii în raport cu subiectele de actualitate abordate. Datorită faptului că au fost prezenți reprezentanții guvernării, precum și cei ai opoziției extraparlamentare, de rând cu reprezentanți ai societății civile/experți, dezbaterile au avut un caracter veritabil, în cadrul acestora fiind abordate probleme economice, politice, sociale.
- Moderatorii programelor au precizat de fiecare dată calitățile politice ale invitaților care și-au expus opinia asupra problemelor de interes public.
- La capitolul echilibrului real al prezenței și diversității punctelor de vedere ale reprezentanților puterii și ai opoziției, acesta a fost unul disproporționat. Acest lucru se datorează faptului că, în cadrul programelor au fost invitați 4 deputați PAS, 4 membri ai Blocului Politic „Împreună”, unii din ei fiind invitați în două programe diferite, dar și experți, unii dintre ei, însă, având aceleași viziuni pe anumite aspecte problematice. Adițional, în subiectele discutate în cadrul programelor a fost vizată și opoziția parlamentară (PSRM), un partid extraparlamentar (Mișcarea „Respect Moldova”) și blocul politic Blocul „Alternativa”, acestea nefiind reprezentate de niciun membru de partid sau delegați.
„Exclusiv TV”
- A difuzat 26 de programe de informare în probleme de interes public, de natură politică, economică și socială aflate în dezbatere publică.
- Au fost invitate 48 de persoane, inclusiv două care au participat la câte două programe.
- Invitații (40 de bărbați și 8 femei) au reprezentat diferite sfere de competență și spectre politice/de expertiză.
- Subiectele abordate în cadrul celor 26 de programe au fost de interes public și în dezbatere publică, ceea ce implica obligativitatea serviciului media de a prezenta un spectru cât mai larg de abordări, pentru favorizarea formării libere a opiniilor beneficiarului de informație.
- De cele mai multe ori, opiniile exprimate în cadrul programelor au fost critice (față de reforme, de guvernare, de administrarea lucrurilor în țară).
- Deși numărul invitaților și al programelor este mare, echilibrul și pluralismul opiniilor nu au fost întotdeauna asigurate, din următoarele motive: supraexpunerea unor invitați; repetarea unor opinii similare; dezechilibru în informarea publicului rusofon; diversitate formală, dar nu neapărat de opinii; intervențiile insuficiente ale moderatoarelor în fața afirmațiilor acuzatoare și utilizarea unui limbaj polemic/ironic sau a întrebărilor sugestive și comentariilor subiective.
- Deși moderatoarele au indicat calitățile politice ale invitaților, prezența și diversitatea punctelor de vedere ale reprezentanților puterii și opoziției au fost disproporționate. Drept urmare, imparțialitatea și echilibrul editorial au fost afectate, în special în emisiunile cu un singur invitat.
Menționăm că, în ședința publică din 12 iunie a.c., a fost inițiat un control similar ce vizează asigurarea pluralismului la serviciile media audiovizuale de televiziune „TV8”, „PRO TV Chișinău”, ,,Next TV” , „ONE TV” și „1 TV”. Posturile au fost selectate după criteriul audienței, aplicat și în cazul primului control tematic.








