În contextul Zilei mondiale a sănătății, astăzi, 7 aprilie, la Drochia, Ministerul Sănătății și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova au organizat un eveniment public despre sănătatea mamei și copilului, alăptare, vaccinare și sprijinul comunităților, cu genericul „Început de viață sănătos, viitor plin de speranță”.
La eveniment au participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Miljana Grbic, directorul Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani, specialiști din domeniul medical etc.
Subiectele abordate de către participanți au fost serviciile medicale pentru sănătatea mamei și copilului, importanța alăptării și vaccinării, principiile alimentației sănătoase în sarcină și alăptare, dar și acordarea primului ajutor medical nou-născuților și copiilor.
Menționăm că serviciul național de sănătate perinatală din Republica Moldova a fost modernizat în ultimii trei ani și are acum cel mai performant echipament pentru nașteri în condiții de siguranță. Femeile din țara noastră, inclusiv refugiatele din Ucraina, au acces la asistență la naștere de cea mai înaltă calitate, conform standardelor internaționale.
În premieră, începând cu anul 2024, fiecare nou-născut beneficiază de verificarea auzului prin screening audiologic, care permite depistarea precoce a afecțiunilor auditive și prevenirea cazurilor de surditate. Este o investigație absolut gratuită, accesibilă în fiecare maternitate din republică.
Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, a dotat 12 centre perinatale din raioane cu echipament medical de ultimă generație, fiind modernizate sălile de naștere, de operații obstetricale, unitățile de terapie intensivă pentru nou-născuți și mame, saloanele de trezire postoperatorie pentru femei și secțiile de transfuzie a sângelui.
De asemenea, nouă dintre cele 12 centre perinatale au primit câte o ambulanță de tip A, care asigură transferul rapid al femeilor cu risc de complicații și naștere prematură la centrele perinatale de nivel superior. Mai mult, Serviciul național consultativ și transfer interspitalicesc a fost dotat cu trei ambulanțe reanimobile, de tip C, pentru transferul nou-născuților. Totodată, personalul medical a fost instruit peste hotare privind asistența antenatală, intranatală și postnatală.








