O fetiță ar fi căzut de la etajul cinci, din fereastra secției neurologie, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc. Solicitat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că „pacienta a fost găsită în afara instituției cu diferite leziuni și traumatisme.”, scrie presa, trnsmite alerta.md, preluat de pe PulsMedia.
„La Centrul Mamei și a Copilului, din fereastra secției neurologie, de la etajul 5, a căzut o fată de 10 ani”, a scris bloggerul pe rețele.
„Astăzi, 17 martie, a fost identificată o pacientă, fiind găsită în afara instituției cu diferite leziuni și traumatisme. Pacienta primește în prezent toate îngrijirile medicale necesare în cadrul Departamentului de Anesteziologie și Terapie Intensivă. Starea ei este monitorizată îndeaproape de echipa medicală”, a transmis Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al IMC, citat de către Unimedia.INFO.








