Mai multe autocare cu persoane care își doreau să ajungă la protestul din Chișinău, nu au fost lăsate să părăsească localitatea. Reprezentanții Mișcării pentru Popor au menționat într-un comunicat că le este încălcat cetățenilor dreptul la deplasare și la protest și își doresc să arate europenilor cum se încalcă drepturile omului întrebându-se retoric de ce aceștia, dar și occidentalii închid ochii la aceste ilegalități.
”Zeci de autocare sunt blocate la Bălți. Regimul blochează dreptul cetățenilor la libera deplasare și la protest. Acesta este exemplu pentru Europa cum se încalcă drepturile omului în Moldova, abuzuri și fărădelegi la care occidentalii închid ochii”, se arată în comunicatul Mișcării pentru Popor.
În semn de protest, mai mulți cetățeni care intenționau să participe la protestul din Chișinău și nu au fost lăsați să treacă, au mers în fața Primăriei Bălți pentru a protesta împotriva regimului PAS.
”Mii de oameni, blocați la intrare în Bălți, au coborât din autocare și au mers pe jos la sediul primăriei municipiului Bălți pentru a protesta, arătat astfel nemulțumirea față de crimele regimului Sandu-PAS”, conchid reprezentanții Mișcării protestatare.
















