În luna aprilie vom sărbători. Și astrele chiar ne permit să ne bucurăm liniștiți de viață și de cei dragi. Conjuncția Soare-Jupiter din Berbec va face din 12 aprilie cea mai fericită zi a anului, din punct de vedere astrologic. Optimismul, încrederea și curajul ne sunt oferite. Dar atenție că astrele ne dau, dar nu ne bagă și în traistă. Vă recomand să vedeți partea plină a paharului, să depuneți puțin efort în acest sens. Rezultatele nu vor întârzia să apară! Este nevoie să ieșim de la naftalină, să aducem prospețime și să căutăm să spargem gheața.
Berbec
Ești sărbătoritul acestei luni, dar și al lunii aprilie, până pe data de 20. Marte îți aduce o serie de oportunități pe care nu ai cum să le ratezi. Tu trebuie doar să pui bazele a ceva și să nu lași aprilie să treacă degeaba. Și da, să faci ordine în cheltuieli. La începutul lunii poți fi mai ezitant, dar spre finalul ei, toate astrele te sprijină. Așa că bucură-te! Citește aici previziunile complete pentru BERBEC în aprilie 2023.
Taur
Ai ceva de muncă în aprilie. Dar trebuie să te ocupi de problemele tale interioare, pentru că nu depind multe de tine în următoarea lună. Ar fi bine să pui stop mai multor lucruri. Și să petreci mai mult timp cu tine însuți. Să vezi cum te simți fără vicii, obiceiuri sau anumiți oameni. Iartă-te mai mult, fă mișcare, dormi mai bine. Fiindcă aprilie este ca un ultimatum pentru tine. Din mai, Jupiter îți va tranzita semnul. Citește aici previziunile complete pentru TAUR în aprilie 2023.
Gemeni
Se anunță o lună cu adevărat importantă pentru nativii acestei zodii de aer. Ai ocazia să cunoști oameni noi și să ieși la întâlniri. Însă, ar fi bine să ai ceva mai multă grijă de liniștea ta. Mai ales că o să ai multe frici în următoarea perioadă. O să apelezi la o mulțime de scenarii. Este o lună potrivită pentru schimbări de înfățișare. Nu uita că orice criză la muncă se poate transforma într-o oportunitate. Citește aici previziunile complete pentru GEMENI în aprilie 2023.
Rac
Aprilie începe cam tensionat, mai ales în prima săptămână. Pot apărea conflicte în relația cu familia și nu te lasă mult să respiri. Ba mai mult, vei observa că o să fii nervos toată luna. Îți impui punctul de vedere și trebuie să fii atent la ce vrei tu pentru tine, nu la ce vor cei din jur. Pe partea socială, pot veni dezamăgiri, de la prieteni sau anturaj. Te descurci onorabil la job, deși pot veni neplăceri și în acest sector. Citește aici previziunile complete pentru RAC în aprilie 2023.
Leu
Nu te baza pe ceea ce îți spun șefii sau superiorii în luna aprilie. Fiindcă apar o grămadă de discuții, care se reiau. Mai mult, lucrurile se întâmplă cu încetinitorul la job. Nu face nici tu promisiuni. Însă, o să ai curaj enorm să spui lucrurilor pe nume. Ce se recomandă? Să cauți niște oameni mai bine pregătiți decât tine în jur, pentru că vei avea multe de învățat. Se anunță o perioadă optimă pe plan social. Citește aici previziunile complete pentru LEU în aprilie 2023.
Fecioară
Mare grijă la orice documente sau contracte pe care ești nevoit să le semnezi în următoarea lună. Aceeași grijă se impune și pe planul călătoriilor, indiferent dacă îți cumperi bilete de avion sau cazare. Deși îți place să pui la punct detaliile, o să te enervezi când va trebui să te ocupi de toate acestea în aprilie. Pot să apară discuții legate de bani cu partenerul tău, dar va trebui să le ai. Citește aici previziunile complete pentru FECIOARĂ în aprilie 2023.
Balanță
În aprilie, este esențial să scapi de starea de victimă. Indiferent de gravitatea problemelor pe care le-ai avut pe plan relațional. Când o să te schimbi pe tine, poți observa că și situațiile se pot schimba. Se anunță o perioadă bună și pentru nativii care au relații, fiindcă pot schimba monotonia în care se află. Fii mai deschis în relație, bucură-te de lucruri noi și ai mai multă grijă de propria sănătate în următoarea lună. Citește aici previziunile complete pentru BALANȚĂ în aprilie 2023.
Scorpion
În prima parte a lunii aprilie, o să ai mult de muncă, în timp ce a doua parte o să vizeze relațiile. Este posibil să reiei anumite discuții cu foștii tăi parteneri amoroși. Sau te gândești mai intens la ei în acea perioadă. Dacă ești într-o relație, pot să apară și discuții din trecut sau anumite neînțelegeri, din motive copilărești. În luna următoare, ar fi bine să te simți util. Citește aici previziunile complete pentru SCORPION în martie 2023.
Săgetător
Urmează o perioadă extraordinară din punct de vedere amoros, deoarece Venus o să intre în Casa relațiilor. Așa că așteaptă-te la lucruri fabuloase, fie că ești singur sau cuplat. Dacă în relații te vei simți bine, nu se va întâmpla la fel și în domeniul profesional. Dacă ai de făcut analize, ai face bine să ceri și o a doua părere. Citește aici previziunile complete pentru SĂGETĂTOR în aprilie 2023.
Capricorn
Poți să respiri ușurat în aprilie, mai ales că ai scăpat de Pluto din semnul tău. Ce să faci în aprilie? Încearcă să vezi și partea plină a paharului. Va fi o lună potrivită să te axezi pe zona de casă. Poți să cumperi o locuință, să te gândești la unde te muți. Deși nu este indicat să te grăbești. Ai grijă la relațiile cu copiii tăi! Citește aici previziunile complete pentru CAPRICORN în aprilie 2023.
Vărsător
Banii reprezintă un subiect care îți dă bătăi de cap în luna aprilie. Ai grijă să nu cazi în nicio extremă, fiindcă s-ar putea fie să cheltui mult, fie să devii zgârcit. Cert este că trebuie să ai mai multă grijă cu banii, pentru că Saturn a intrat în Casa a doua, a resurselor. Dar luna aprilie este bună pentru învățare, studiu, citit. Și pentru curaj. Părăsește mai mult zona ta de confort. O să îți facă bine acest lucru. Citește aici previziunile complete pentru VĂRSĂTOR în aprilie 2023.
Pești
Cum vor fi Peștii în luna aprilie a acestui an? Putem să spunem că oboseala va fi la ordinea zilei. Te poți resimți clar în următoarea lună, așa că nu poți face decât un singur lucru: odihnește-te mai mult, indiferent de vârstă. Ai mai multă grijă de tine, ținându-te cât mai departe de o suprasolicitare. Ba mai mult, trebuie să înveți să te axezi pe prevenție. Și să nu mai fii atât de generos cu banii tăi. Este posibil ca nici tu să nu îți mai poți respecta promisiunile de fiecare dată. Citește aici previziunile complete pentru PEȘTI în aprilie 2023.








