Consiliul Audiovizualului a examinat rezultatele controlului privind activitatea furnizorului de servicii media audiovizuale „Euroshow Grup” SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune „RU-TV Moldova”, prin prisma respectării prevederilor legislației privind licența de emisie, urmare a autosesizării membrului Ruslan Mihalevschi.
Datele controlului au constatat că la data de 14 mai 2022 a expirat termenul de valabilitate a licenței de emisie eliberată pentru postul de televiziune „RU-TV Moldova”.
Consiliul Audiovizualului a informat furnizorul de servicii media despre expirarea licenței de emisie și necesitatea depunerii originalului la CA.
Rezultatele controlului au atestat, totuși, că în perioada 14 mai – 10 octombrie 2022, „RU-TV Moldova” a continuat emisia, serviciul media audiovizual de televiziune fiind retransmis prin rețelele de cablu ale distribuitorilor de servicii media.
Prin urmare, Consiliul Audiovizualului a sancționat „Euroshow Grup” SRL cu amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru transmisiunea serviciului media audiovizual fără licență de emisie, și i-a oferit un termen de 15 zile pentru a se conforma cerințelor legale de a înceta difuzarea serviciului media audiovizual „RU-TV Moldova”, fiind în drept să reia difuzarea după obținerea unei licențe de emisie.








