Reprezentantul PAS în cadrul unei emisiuni televizate, s-a arătat deranjat de faptul că partidul a fost criticat de mai mulți experți invitați la aceiași emisiune. Acesta a făcut o sugestie moderatorului că ar fi bine ca în platou să fie mai mulți deputați PAS, pentru că ar fi o majoritate parlamentară.
Moderatorul emisiunii a făcut și o glumă pe seama acestui subiect, sugerând că din toți cei 6 invitați, toate locurile ar trebui să fie ocupate de către susținătorii și deputații PAS.
”Nu aș folosi cuvântul declin, dar într-un an atât de complicat, având în vedere toate provocările care sunt în fața guvernării și toate reformele complicate pe care le-am început, nu m-aș aștepta la o îmbunătățire a rezultatului. Este o chestie care ține de moment. Nu ne uităm la ratingul PAS din sondaje. Am început multe reforme, legi complexe. Ca să răspund la toate opiniile colegilor, ar trebui să fie reprezentarea PAS în studio la fel ca în Parlament”, a spus deputatul PAS, Vitalie Gavrouc.
Amintim că anterior, la o altă emisiune, deputatul PAS, Radu Marian a intrat într-un conflict cu fostul deputat Alexandr Petkov și a solicitat moderatoarei să nu mai invite toți provocatorii la emisiune. Totul a pornit de la acuzațiile că Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat astăzi la guvernare, ar purta vina pentru scumpirile drastice din ultima perioadă.
La rândul său, deputatul PAS, Radu Marian, i-a replicat că cuvintele lui Petkov nu sunt nimic altceva decât populisme și că prețurile cresc în toată lumea, nu doar în Republica Moldova.
„-Cine compensează prețurile la pâine, la produse?”, a întrebat Petkov.
„-Prețurile cresc foarte tare și cresc în toată lumea, inclusiv la noi(…) Nu mai invităm toți provocatorii, doamna Ghețu”, a mai menționat Radu Marian.








