Timp de 2 zile, membri și funcționari din cadrul Comisiei Electorale Centrale vor fi familiarizați, în cadrul unui curs de instruire, cu considerații practice privind constatarea și examinarea contravențiilor electorale.
Aceștia vor cunoaște regulile privind pornirea și încetarea procesului contravențional, cum sunt stabilite erorile tipice la constatarea și examinarea cauzelor contravenționale, cum se face analiza juridică a componențelor de contravenții electorale și vor înțelege mai bine specificul administrării probelor.
Consultantul juridic național UNDP, Iuri Leanin, se va referi și la aspectele generale privind procesul contravențional, competența materială a CEC în cazul contravențiilor electorale, cum se fac probele și procedeele probatorii și care este specificul constatării încălcărilor de lege de către CEC.
Instruirea este organizată în cadrul proiectului PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și cel al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.








