VIDEO// Și-a vândut a doua mașină și merge cu troleibuzul. Soluția deputatului PAS, Mihai Popșoi, pentru a economisi

mihai popsoi face economii merge cu troleibuzul POLITIC

În cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune – ”Primul în Moldova”, vicepreședintele Parlamentului, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, a dezvăluit soluția care va ajuta moldovenilor să economisească. Potrivit acestuia, în condițiile unui nivel înalt al inflației – cei care au două automobile, ar trebui să vândă unul din ele.

Exact așa, potrivit politicianului, s-a procedat în familia lui. Popșoi a mai declarat cu mândrie că de acum înainte, pentru a economisi bani, acesta circulă doar cu transportul public

Totodată, vicepreședintele Parlamentului a menționat că la momentul de față, nu ar fi pregătit să reducă din consumul de alimente, ceea ce majoritatea cetățenilor moldoveni sunt nevoiți la rândul său să facă.

„Din propria mea experiență, de exemplu, cine are două mașini, pe una poate să o vândă. Eu pe a mea am vândut-o și circul cu troleibuzul. Asta mă ajută puțin să economisesc”, a declarat Mihai Popșoi.

sinteza.org

Lasă un răspuns