Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai, a anunţat Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, printr-un comunicat de presă.
Astfel, a fost anulată inclusiv întrevederea şi conferinţa de presă comună cu Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, aflat într-o vizită de două zile la Chişinău.
Conferinţa va avea loc la guvern, în prezenţa premierului Natalia Gavriliţa.








