FOTO-VIDEO// Pentru al 20-lea an consecutiv Focul Haric a ajuns în Moldova! Ilan Șor a organizat aducerea Luminii Sfinte

img 20220423 211957 389 ACTUAL

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns și în acest an în Republica Moldova. Este pentru al 20-lea an consecutiv când Focul Haric, minunea care se petrece în fiecare an de Paște, ajunge în țara noastră. Toate cheltuielile pentru transportarea Focului Haric au fost suportate de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.

Avionul charter, cu care a fost adusă Lumina Sfântă, a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 20:00.

Focul Haric a fost transmis de către deputatul Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, mai multor preoți de la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, care au venit la aeroport cu lumânări în mâini şi candele aprinse.

Lumina Sfântă urmează să ajungă, până la ora 00:00, în altarele din toate bisericile din țară, ca la miezul nopții să fie transmisă credincioșilor.

În premieră, în acest an, Sfânta Lumină a fost adusă și de către Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistat la miracol, spun că se pogoară din cer.

  • FOTO-VIDEO// Pentru al 20-lea an consecutiv Focul Haric a ajuns în Moldova! Ilan Șor a organizat aducerea Luminii Sfinte

sinteza.org

Lasă un răspuns