VIDEO// Război în Ucraina. Ce mesaj a transmis Recep Erdogan înainte de începerea negocierilor dintre Ucraina și Rusia la Istanbul

ce mesaj a transmis recep erdogan inainte de inceperea negocierilor dintre ucraina si rusia la istanbul EXTERN

Delegațiile rusă și ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuții față în față după mai bine de două săptămâni. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității.

Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei.

Între timp, Irpin a fost eliberat, forțele ucrainene avansează și recâștigă controlul asupra regiunii din jurul Kievului, a spus Volodimir Zelenski în discursul său de la miezul nopții. El a cerut din nou puterilor mondiale să trimită Ucrainei arme și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv printr-un embargo asupra petrolului.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, spune că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, cât și cel rus, Vladimir Putin, sunt „prieteni valoroși”. El a adăugat că progresul la negocierile de astăzi ar deschide calea pentru întâlnirea celor doi lideri, iar Turcia se oferă să o găzduiască.

El le-a spus celor două echipe de negocieri că ambele părți au „preocupări legitime”, dar că a venit momentul în care discuțiile trebuie să dea „rezultate concrete”.

„Bine ați venit în Turcia și în Istanbulul nostru. Ne face plăcere să vă găzduim într-un moment atât de critic, ați depus eforturi mari în numele țărilor dumneavoastră.

Conflictul ne întristează pe noi, ca pe prietenii și vecinii voștri. De la începutul crizei, noi am depus eforturi sincere la toate nivelurile și am încercat să îndeplinim cerințele de prietenie, bună vecinătate și legi.

Discuțiile au dat speranță întregii lumi. Prelungirea conflictului nu avantajează pe nimeni. Nu există învingători într-un război. A sosit momentul ca negocierile să dea roade. În Turcia, ne dorim sincer acest lucru și suntem pregătiți„, a declarat Erdogan în fața reprezentanților ambelor delegații.

sinteza.org

Lasă un răspuns