Șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, acuză autoritățile centrale că nu ar oferi suport autorităților locale în gestionarea crizei refugiaților din Chișinău, și că în tot acest timp, la Moldexpo au fost oferite doar paturi și saci de dormit din donația Germaniei.
Mai mult, acesta spune că Chișinăul n-ar fi primit niciun bănuț de la autoritățile centrale pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău (CMC).
„Conform Ordinului și Regulamentului elaborat au fost stabilite niște norme cu privire la alimentație, întreținerea per zi a unui refugiat, la procurarea anumitor bunuri, produse igienice. La acest moment, cu excepția unui Tir de paturi și saci de dormit donate cu ocazia vizitei ministrului de Externe din Germania, de sâmbătă, la Moldexpo, autoritatea locală nu a primit niciun suport din partea autorităților centrale. Am citit, am văzut în presă despre asistența financiară de milioane de dolari, am văzut donații care au venit, nu am fost întrebați dacă avem careva necesități și nu le-am primit. Noi ne-am isprăvit și ne vom isprăvi în constinuare. Este o presiune enormă pe Bugetul Municipal. Potrivit unui nou regulament al Asistenței Sociale, s-ar fi remis spre rambursare anumite costuri, dar este birocratic, iar în discuțiile la nivel tehnic cu Asistența Socială, am înțeles că anumite costuri nu vor fi supuse rambursării. Vom vedea în ce mod vom acoperi toate cheltuielile, dar există o mare birocrație. (…) Chișinăul nu a primit niciun bănuț pentru gestionare. Noi vom publica calculele”, a declarat Gîlca, citat de Replica Media.
De cealaltă parte, executivul a precizat că partenerii externi încă nu au donat bani în bugetul de stat, iar donațiile materiale (bunurile) primite ar fi distribuite în egală măsură tuturor.
„Donațiile se distribuie în egală masură, iar unul din centrele de colectare e Moldexpo. Referitor la donațiile bănești, partenerii externi încă nu au donat bani în bugetul de stat ca aceștia să fie distribuiți”, a declarat purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Natalia Gavrilița și verișoara Maiei Sandu, Anastasia Taburcean pentru Replica Media.








