PAS obligat de CEC să verse în bugetul de stat suma de 100 mii lei care a fost primită contrar legii. Ce riscă

În cadrul ședinței de ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) a obligat unele partide politice să verse în bugetul de stat sumele primite contrar legii, după cum urmează:

  • Partidul Politic „Partidul Nostru” suma de 23852,00 lei,
  • Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” suma de 100000,00 lei,
  • Partidul Politic Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei suma de 40000,00 lei,
  • Partidul Politic „Partidul Popular din Republica Moldova” suma de 12000,00 lei,
  • Partidul Politic „Democrația Acasă” suma de 7000,00 lei
  • Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa PACE suma de 90000,00 lei.  

Neexecutarea obligației menționate supra în termenul indicat va duce la suspendarea virării subvențiilor de stat în mărimea sumei încasate cu încălcarea legii. Suspendarea ar putea fi dispusă începând din luna imediat următoare lunii în care a fost suspendat acest drept, adică din luna decembrie 2021.

De asemenea, au fost atenționate, partidele politice, beneficiare ale subvențiilor de la bugetul de stat, despre necesitatea utilizării a 20% din valoarea alocațiilor anuale de la bugetul de stat, în scopul promovării și încurajării participării femeilor în procesele politic și electoral, iar 10% din valoarea alocațiilor primite vor fi utilizate pentru promovarea și încurajarea tinerilor în procesele politic și electoral.

sinteza.org

Lasă un răspuns