Deputatul PAS, Dumitru Alaiba îl promovează la conducerea ANSC pe fostul său coleg de la CPR, Serghei Merjan

dumitru alaiba POLITIC

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, președinte al Comisiei parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe, îl promovează în funcția de director al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor pe fostul său coleg și subordonat de la Centrul de Politici și Reforme, Serghei Merjan. Informația ne-a fost confirmată de către surse parlamentare, apropiate comisiei care a organizat “concursul public” în care s-au înscris nouă participanți, dar în etapa pentru interviu au fost admiși doar doi, inclusiv fostul angajat al lui Alaiba, transmite Today.

„Este clar că Merjan va fi câștigător, deși acesta nu întrunește condițiile legale. El, în schimb, este promovat insistent de Dumitru Alaiba și pentru ca să câștige anume Merjavin, s-au schimbat și criteriile de participare la concurs”, ne-au comunicat sursele noastre parlamentare.

Dumitru Alaiba indică în CV-ul său că este cofondator al Centrului de Politici și Reforme, unde a fost director de programe în perioada 2017-2019. Pe site-ul acestui ONG îl găsim și pe Serghei Merjan, care este prezentat “specialist în achiziții publice”.

Acesta are realizate trei studii pentru CPR, primul fiind în 2019, când Dumitru Alaiba încă era director de programe la organizația respectivă. Despre faptul că la proba “interviu” au fost invitați doar doi candidați din cei nouă care au depus dosarele de încregistrare în concurs, a anunțat chiar Dumitru Alaiba.

Recent fostul director al ANSC, Anatolie Zagorodnîi, demisia căruia a cerut-o insistent doi ani la rând Dumitru Alaiba, a scris pe Facebook că, la actualul concurs de selectare a șefului instituției a fost exclusă „condiția ca candidatul să facă dovada experienței de cel puțin 3 ani în ultimii 10 ani, în funcție administrativă de conducere”.

„Condițiile au fost adaptate la CV-ul candidatului menționat”, mai scrie Zagorodnîi, confirmând astfel informația oferită de sursa noastră parlamentară.

Fostul șef al ANSC mai scrie că Serghei Merjan „este candidatul loial majorității, pe motiv că acesta a făcut parte din bordul AGER, a cărei președinte a fost Olesea Stamate, iar la moment face parte din organizația Promo-Lex”.

Zagorodnîi dă de înțeles că aceasta constituie „un conflict de interes”.

sinteza.org

Lasă un răspuns