Protest în fața sediului Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Aproape o sută de persoane, inclusiv deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, au venit să ceară eliberarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.
Participanții au venit cu pancarte pe scrie „Jos dictatura!”, „Libertate lui Stoianoglo!”.
Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au depus la Judecătorie garanții personale, în scris, pentru eliberarea din arest a lui Stoianoglo. Documentul a fost publicat de canalul de Telegram INDEX, iar în scrisoare este menționat faptul că acuzațiile la adresa lui Alexandr Stoianoglo sunt „de natură politică”.

Cinci deputați din BCS au depus astăzi și scrisoarea de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul judecătoriei, drept garanție personală pentru eliberarea Procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit legii,
(1) Garanţia personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5.
(2) Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.
(3) La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 50 la 300 unităţi convenţionale.
Precizăm că proteste în susținerea Procurorului General vor continua astăzi și la Comrat.
Astăzi, judecătorii vor examina solicitarea procurorilor de a-l plasa în arest pe Alexandr Stoianoglo pentru 30 de zile.








