ULTIMA ORĂ// Un fost deputat PDM, pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”. Despre cine e vorba

POLITIC

Fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Andronachi a fost pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”, informează INDEX cu referire la o declarație a fostului legiuitor.

În declarația acestuia, s-ar preciza că a aflat despre învinuirile pe care i se le aduc printr-o citație, ce a fost înmânată soției sale în perioada săptămânii trecute.

Vladimir Andronache afirmă că este nevinovat și ar fi devenit victima atacurilor din partea partidul de guvernământ – PAS, care ar utiliza mai multe instrumente de discreditare a lui, inclusiv presa, dar și Procuratura.

„Consider cu certitudine că citarea mea anume în perioada când sunt plecat din țară, precum și modalitatea cum a fost efectuată această procedură, constituie un abuz din partea organului de investigație. De asemenea, faptul că din 2014, anume acum, brusc, s-au găsit circumstanțe pentru a fi cercetat într-un dosar la care nu am și nu pot să am nicio atribuție, reprezintă o limitare a dreptului meu la apărare și a prezumției nevinovăției. Având în vedere toate circumstanțele ale celor întâmplate, și anume: ale falsurilor și dezinformărilor publice propagate de unele instituții media afiliate PAS, ardoarea și insistența cu care conducerea PAS și exponenții puterii au promovat aceste minciuni prin declarații publice defăimătoare și calomnioase, faptul că echipa de investigație este formată din membri de familie ai membrilor PAS, constituie elemente ale scopului de persecutare politică a mea și ale familiei mele”, a declarat Vladimir Andronachi, invocând anumite materiale în presă în care a fost vizat. 

Reprezentanții PAS nu au comentat, deocamdată, acuzațiile aduse de ex-deputatul PDM. 

sinteza.org

Lasă un răspuns