În cadrul ședinței Parlamentului care se desfășoară în aceste clipe, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care reprezintă majoritatea parlamentară, au refuzat să includă în ordinea de zi proiectul privind acordarea a peste 51 de milioane de lei, despăgubiri agricultorilor.
De precizat că despăgubirile urmau să ajungă la cei agricultori care au suferit de pe urma ploilor torențiale și a grindinei în această primăvară.
Proiectul în plenul Parlamentului a fost propus de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.








