Un avion al companiei Air Moldova, care s-a pornit din Antalya spre Chișinău, din cauza ceții, nu a putut ateriza de câteva ore pe aeroportul Internațional Chișinău. Acesta a efectuat mai multe cercuri deasupra aerportului în speranța că ceața se va dispersa.
Aeronava trebuia să aterizeze pe Aeroportul Chișinău la ora 6.15.
Conform site-ului de monitorizare a zborurilor, se vede că aeronava a executat zeci de cercuri deasupra Moldovei în speranța de a putea ateriza, dar fără succes. Ulterior, acesta a aterizat pe Aeroportul din Odesa.
Pe site-ul Aeroportului de la Chișinău, se arată că zborul a fost redirecționat, iar când va decola din nou spre Republica Moldova, nu se specifică.









