VIDEO// Andrian Candu: După eșecul suferit la parlamentare, Pavel Filip ar trebui să se RETRAGĂ de la șefia PDM

pavel filip rugat sa p filip result 1024x645 1 POLITIC

În contextul recentelor retrageri de la conducerea partidelor a lui Renato Usatîi și Andrei Năstase, Președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, la fel ar trebui să urmeze acest pas și să-și prezinte demisia din din funcția de lider al formațiunii. De această părere este ex-deputatul democrat și actualul Președinte al PRO MOLDOVA, Andrian Candu.

Opinia a fost comunicată de Andrian Candu în cadrul unui live pe Facebook și a fost exprimată ca urmare a unei întrebări parvenite de la redacția Sinteza.

„Este treaba celor din PD să decidă și este decizia în totalitate a domnului Pavel Filip. În locul dumnealui, după așa eșec, eu mi-aș fi dat demisia și aș fi urmărit sau cel puțin aș fi încercat ca echipa PDM să-și aleagă o nouă conducere, dar iarăși și iarăși este decizia lor și ține de maturitatea politică, ține poate de alte interese pe care le au, de ambiții personale”, a menționat Candu.

În același timp, liderul PRO MOLDOVA a ținut să reitereze că gesturile de retragere de la conducerea partidelor, la care au recurs – Renato Usatîi (Partidul Nostru) și Andrei Năstase (Platforma DA), merită a fi apreciate și denotă o maturitate politică.

Sinteza.ORG amintește că, Renato Usatîi a anunțat în cadrul unui briefing de ieri că pleacă de pe arena politică. Politicianul susține că el a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru orașul Bălți, dar politicienii nu își doresc rezultate, ci doar să facă politică.

La fel, întreaga conducere a Platformei Demnitate și Adevăr, în frunte cu Președintele Andrei Năstase și vicepreședinții partidului și-au anunțat astăzi demisia de la șefia PPPDA.

sinteza.org

Lasă un răspuns