Partidul Acţiune şi Solidaritate îi învinuieşte pe cei din Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor şi pe reprezentanţii Partidului Şor că încearcă să împiedice defăşurarea alegerilor parlamentare în diaspora.
Vicepreşedintele PAS, Sergiu Litvinenco a declarat că cei doi concurenţi electorali ar încerca prin diferite mijloace să facă nefuncţionale birourile electorale de peste hotare.
Litvinenco afirmă că numărul insuficient al acestora va face mai lent procesul de vot în diaspora, în special la secţiile la care anterior s-a înregistrat un număr mare de alegători.
Reprezentanţii CEC au negat însă faptul că ar fi delegaţi prea puţini membri sau operatori la birourile electorale din diaspora.
”La Consiliile Electorale se prezintă anexele cu persoanele, incluyând numele, prenumele fiecărui membru al biroului electoral , acolose indică inclusiv idnp-ul, datele de contact ale membrului desemnat, iar ulterior la primele şedinţe aceste persoane sunt invitate, deci practiv este imposibil să înaintezi persoane care nu există, a menționat reprezentantul CEC”, Alexandru Berlinschi.
În birourile electorale şi consiliile electorale de circumscripţie sunt înaintaţi membri din partea a 5 partide parlamentare: PAS, PSRM, Partidul Politic Şor, Partidul Platforma DA şi Partidul Democrat. Cei care lipsesc nemotivat de la 2 şedinţe, sunt înlocuiţi.
Contactați de redacție Sinteza, reprezentanții Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, dar și reprezentanții Partidului Șor au negat acuzațiile aduse de Sergiu Litvinenco.








