Site icon sinteza.org

VIDEO// Lipsă de respect? PDM folosește într-un spot politic imagini cu o deputată decedată

screenshot 2 21

Lipsă totală de respect din partea lui Pavel Filip și al partidului pe care îl conduce. Ceea ce urma să devină un spot politic, a devenit o rușine la nivel național. Ieri, 27 iunie 2021, Pavel Filip a postat pe pagina sa de Facebook un video de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Portului Popular.

Aparent, acest video nu ar avea nimic ieșit din comun. Însă, actorii din PDM care au decis să valorifice și să promoveze costumul tradițional, au comis o greșeală fatală. În acest video, își face apariția și o fostă deputată PDM, care s-a stins din viață în luna aprilie, fiind răpusă de COVID-19.

În filmuleț nu este specificat nicăieri faptul că este făcut în memoria deputatei Ludmila Guzun. Ba mai mult, răposata ține și un discurs pe parcursul acestui filmuleț publicat de Partidul Democrat din Moldova.

”Partidul Democrat din Moldova ține la tradițiile naționale și contribuie la valorificarea și promovarea costumului nostru tradițional. Ziua Națională a Portului Popular este marcată în ultima duminică a lunii iunie. Această frumoasă sărbătoare a fost instituită la inițiativa și în perioada de guvernare a PDM. O clasă politică responsabilă se poate naște doar din oameni care își iubesc portul, tradițiile, limba și țara. Așa sunt oamenii PDM”, se arată în descrierea filmulețului.

Deputata Partidului Democrat (PD) Ludmila Guzun a decedat, în urma complicațiilor provocate de COVID-19 la data de 16 aprilie 2021. Informația a fost confirmată de către președintele fracțiunii parlamentare Pavel Filip, în aceeași zi, decesul parvenind în jurul orei 3 dimineața.

Niciun reprezentant al Partidului Democrat nu a fost de găsit pentru a explica gestul făcut prin acest spot politic.

VEZI ȘI: Un deputat PDM a decedat, în urma complicațiilor provocate de COVID-19

Exit mobile version