VIDEO// Ilan Șor SOLICITĂ răspundere penală pentru politicienii care nu-și îndeplinesc promisiunile electorale

Deputatul FUGAR Ilan Șor: Voi reveni în curând în Parlament. Oamenii au nevoie de mine POLITIC

Partidul „ȘOR” pledează ca politicienii care nu-și îndeplinesc promisiunile electorale fie pedepsiți penal. Inițiativa a fost enunțată de liderul formațiunii, Ilan Șor, care a subliniat că aceasta este una dintre prevederile principale din programul politic al partidului său.

Într-un live pe Facebook, Ilan Șor a declarat că, de la începutul perioadei electorale, oponenții săi încearcă din răsputeri să discrediteze formațiunea sa, iar în spatele acestor atacuri este incapacitatea lor de a realiza schimbări concrete, transmite Partidulsor.MD.

„Partidul „ȘOR” este o mărturie vie a neputinței și inutilității lor. Am dovedit că putem asigura dezvoltarea țării, fără ca măcar să fim la guvernare. Pentru asta ei ne urăsc ”, a declarat liderul Partidului „ȘOR”.

Ilan Șor a explicat și de ce politicienii nu-și doresc recuperarea prejudiciului provocat de frauda bancară.

„Ei au furat miliardul, toți au participat la acest jaf. Propunerea mea de a rambursa dauna i-a luat prin surprindere. Ei nu au nevoie de asta. Ei sunt interesați să aibă un vinovat în persoana mea. Ei își doresc să folosească la nesfârșit acest subiect pentru a minți alegătorii”, a spus Șor.

Politicianul a mai subliniat că Partidul „ȘOR” este prima formațiune în cei 30 de ani de independență a țării, care își onorează angajamentele asumate în fața oamenilor.

„Dacă politicienii ar fi realizat măcar o treime din ceea ce au promis cetățenilor timp de 30 de ani, noi demult am fi avut aici o Elveție. Partidul „ȘOR” și eu personal vom insista asupra adoptării imediate a unei legi privind răspunderea penală pentru promisiunile electorale neîndeplinite. Numai așa îi putem determina pe politicieni să înceteze să mai mintă oamenii ”, a conchis Ilan Șor.

sinteza.org

Lasă un răspuns