Adevăratele motive pentru care credem în superstiţii şi în 2021! Explicaţiile oamenilor de ştiinţă

shutterstock 245476783 LIFESTYLE

Mulţi oameni din toate colţurile lumii consideră că, în 2021, superstiţiile nu sunt justificate şi nu înţeleg de ce înaintaşii noştri credeau în ele cu tărie. Cu toate acestea, sunt şi multe persoane care, chiar şi în aceste vremuri, fac trei paşi în spate când o pisică neagră le taie calea şi au emoţii în zilele de vineri, 13. De ce surperstiţiile ne dictează în continuare viaţa?

Potrivit definiţiei, superstiţia este lipsită de sens: „O credinţă sau o practică rezultată din ignoranţă, frică de necunoscut, încredere în magie sau şansă, ori o concepţie falsă a cauzalităţii‟. Cu alte cuvinte, o superstiţie este „o acţiune care este incompatibilă cu ştiinţa”, a declarat Stuart Vyse, psiholog şi profesor american, pentru CBS. Totuşi, deşi vorbim despre un set de credinţe presupus a fi iraţional, superstiţiile au un număr surprinzător de mare de adepţi. Milioane de oameni din toată lumea au temeri legate de ziua de vineri, 13, şi nu puţin sunt cei care recurg la gestul de a ciocăni în lemn, în scopul de a alunga ghinionul. Care este explicaţia pentru care, în prezent, sunt foarte mulţi cei care cred că superstiţiile ne pot afecta soarta şi continuă să le susţină?

Transmise din generaţie

În primul rând, superstiţiile sunt înrădăcinate în viaţa fiecărui om încă din primii ani, pentru că fac parte din tradiţiile regăsite în multe culturi. „Adulţii le transmit copiilor de mici”, a declarat Stuart A. Vyse, autorul cărţii „Crede în magie: psihologia superstiţiei”, pentru LifeHacker. „Procesul de bază al socializării reprezintă o parte majoră a superstiţiilor”. În al doilea rând, credinţele acestea pot fi un mecanism de control, cu efect de liniştire. „Trăim într-o lume în care nu puteţi controla întotdeauna rezultatul”, spune Vyse. De aceea, continuă acesta, „Superstiţiile tind să apară în aceste contexte şi anume, te ajută să crezi că faci tot ce poţi să ţii sub control lucrurile”. De aceea, superstiţiile ajung să aibă un impact aproape de real în vieţile noastre.

De ce 13? De ce pisicile negre şi nu albe?

„Unul dintre lucrurile interesante despre superstiţii este natura lor aparent arbitrară”, a subliniat pentru CBS Tom Gilovich, profesor de psihologie la Universitatea Cornell, SUA. „De ce 13? De ce pisicile negre? De ce nu poţi trece pe sub o scară? Toate acestea nu au un răspuns raţional. Cu toate acestea, simţi că nu vrei să forţezi soarta, ca un rezultat negativ să ajungă la tine – şi care poate fi mai rău dacă acţionezi în mod deliberat –, mai ales când oamenii ţi-au spus să nu faci acel lucru‟, a explicat profesorul. În acest caz, evoluţia joacă un rol important.

„Un om preistoric poate asocia foşnetul ierbii cu apropierea unui prădător, iar asta îl determina să se ascundă. De cele mai multe ori, vântul provoca sunetul, dar dacă venea un grup de lei, se producea un mare beneficiu dacă omul nu era în preajmă”, a continuat şi Kevin Foster, biolog evoluţionist la Universitatea Harvard, pentru New Scientist.

Vorbind despre partea pozitivă a superstiţiilor, mai precis despre cele care ar atrage norocul – un bănuţ norocos sau o brăţară pentru bunăstare – parte din răspuns poate fi explicat printr-un studiu publicat în Psychological Science: cercetătorii au dat mingi de golf tuturor participanţilor la cercetare, iar la o jumătate dintre ei le-a spus că mingea de golf este norocoasă. Participanţii care au avut mingile de golf „norocoase” au avut  cu 35% mai mult succes la joc.

sinteza.org

Lasă un răspuns