Cum au ajuns sarea şi piperul de nedespărţit în mâncare

shutterstock 88633471 SĂNĂTATE

Sarea şi piperul sunt două condimente nedespărţite: cumpărăm seturi de solniţe pentru sare şi piper şi sunt adăugate împreună în aproape orice reţetă sărată existentă în lume. Istoria asocierii celor două condimente este mai veche decât credem.

Sarea există de zeci de mii de ani, iar de milenii are diverse întrebuinţări: pentru conservarea alimentelor, ca antiseptic, chiar şi în cazul procesului de mumificare. Pentru oameni, clorura de sodiu (denumira ştiinţifică a sării – n.r.) este necesară pentru respiraţie, digestie, reglarea fluidelor şi multe altele. De asemenea, animalele ling sare în mod natural. Cuvântul salarium provine din latinescul „salarium“, care însemna, pe vremea romanilor, cota de sare (latină – sal, salis). Era cota pe care o primeau soldaţii ca plată suplimentară la soldă. Prin urmare, „salarium“ înseamnă „plata în sare“.

Piperul negru provine din regiunea Kerala (India) şi o bună perioadă de timp a fost folosit ca monedă de schimb, fiind la fel de preţios ca aurul. Din acest motiv, era accesibil doar bogaţilor şi nobililor.

Combinaţia, testată de un rege pretenţios

Cu siguranţă cele două erau menite să se întâlnească (în aceeaşi mâcare), însă combinaţia a fost încercată pentru prima dată de Francois Pierre La Varenne, bucătarul regelui Ludovic al XIV-lea. La Varenne i-a încurajat pe oameni, în secolul al XVII-lea, să combine cele două condimente, pe care el însuşi le combinase în mâncăruri pentru rege, despre care se spunea că este un mâncător pretenţios şi nu dorea ca gustul mâncărurilor să fie copleşit de aroma condimentelor.

sinteza.org

Lasă un răspuns