Cum comentează Pavel Filip plecarea celor cinci primari din PDM

Pavel Filip: Alegeri parlamentare anticipate ar fi o catastrofă pentru țară POLITIC

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, susține că cei cinci primari din Strășeni au părăsit partidul din motiv „financiar”.

„Borsetka a ajuns și la Strășeni și, așa cum spuneam anterior, a „convins” câțiva foști colegi să aleagă banul în locul faptelor. PDM a susținut Strășeniul cu proiecte și fapte concrete, cu investiții de milioane, așa că plecările de azi au un singur motiv: cel financiar. Altul, din textul semnat nici nu se desprinde. Se tem unii foarte tare că PDM va intra în Parlament și le va strica acolo calculele. E păcat că astfel de metode mârșave încă mai funcționează la unii. Știu sigur însă că strășenenii vor ști să facă diferența și să aleagă faptele”, a scris Filip pe pagina sa de Facebook. 

Liderul democrat mai afirmă că primarul de la Pănășești nici nu era membru de partid.

„L-au pus să semneze că pleacă din partid doar ca să genereze vreo 2 titluri de știri (lucru care s-a și întâmplat rapid)”, a mai spus Filip. 

Menționăm că cinci primari din raionul Strășeni, dar și din localitatea de baștină a lui Filip, au anunțat că părăsesc Partidul Democrat pentru că nu mai au încredere în politica promovată de președintele partidului.

sinteza.org

Lasă un răspuns