Reprezentanții PSRM și PCRM au depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a înregistra blocul electoral oficializat de liderii partidelor menționate, Igor Dodon și Vladimir Voronin. Despre acest lucru anunță deputatul Vlad Bătrâncea pe pagina sa de Facebook.
„Astăzi a fost creat oficial blocul socialiștilor și comuniștilor.
Împreună cu membrul Comitetului Central al PCRM, Oleg Reidman, am depus documentele la CEC pentru înregistrarea blocului”, a scris Vlad Bătrâncea.
Sinteza.ORG amintește că, astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM în cadrul căreia a fost analizată strategia socialiștilor în alegerile parlamentare anticipate în urma căruia, președintele PCRM, Vladimir Voronin și președintele PSRM, Igor Dodon, au semnat documentul oficial de creare a Blocului Electoral al PSRM și PCRM.








