FOTO// Un grup de moldoveni racolau tinere din țară și le impuneau să se prostitueze în Franța. Ce pedeapsă riscă suspecții

ACTUAL

Activitatea infracțională a unui grup specializat în trafic de persoane în scop de exploatare sexuală, a fost destructurat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) a INI, împreună cu procurorii PCCOCS, transmite Poliția Republicii Moldova.

Suspecții, trei moldoveni cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, au creat în orașul Paris o rețea de prestare a serviciilor sexuale contra plată, unul dintre ei fiind stabilit cu domiciliul acolo.

Se transmite că suspecții identificau prin intermediul rețelelor de socializare tinere cu vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani, din diferite regiuni ale țării și le propuneau oferte avantajoase, cu onorarii foarte mari pentru prestarea serviciilor sexuale.

Ajunse în Franţa, tinerele erau amplasate în diverse apartamente închiriate de către suspecți pentru prestarea serviciilor sexuale, unde li se comunica că venitul obținut în urma prestării serviciilor se va repartiza egal, 50/50, adică jumătate din suma obţinută revine organizatorilor.

La fel, li se recomanda ca din motive de siguranță, venitul nemijlocit să fie predat pentru păstrare organizatorului sau administratorului, cu asigurarea că la prima solicitare banii obținuți vor fi transmişi. Însă, sub diverse pretexte inventate, fetele nu primeau nimic.   

Pe parcursul anului 2020, membrii grupului au exploatat sexual opt victime, iar venitul zilnic era între 800 și 1400 euro per persoană.

Conform unor estimări, suspecții au obținut un profit, ce varia între 17 000 și 23 000 de euro de la fiecare victimă exploatată sexual.

Pentru acumularea probatoriului necesar, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile şi în automobilele suspecților, în rezultatul cărora au fost depistate şi ridicate telefoane mobile, carduri bancare, contracte de locațiune, notițe de ciornă şi alte date ce au importanță pe cauza penală.

Unul dintre suspecți ce activa pe teritoriul țării, având rolul de recrutor a fost reţinut pentru 72 de ore, iar ulterior a primit mandat de arest pentru 30 de zile, cealaltă persoană (transportatorul) colaborează cu organul de urmărire penală şi se cercetează în liberate.

Persoana ce nemijlocit ghida activitatea grupului pe teritoriul Franței urmează a fi anunțată în căutare cu ulterioara extrădare autorităților din R. Moldova. 

În cazul în care vina suspecților va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

FOTO// Un grup de moldoveni racolau tinere din țară și le impuneau să se prostitueze în Franța. Ce pedeapsă riscă suspecții
FOTO// Un grup de moldoveni racolau tinere din țară și le impuneau să se prostitueze în Franța. Ce pedeapsă riscă suspecții
FOTO// Un grup de moldoveni racolau tinere din țară și le impuneau să se prostitueze în Franța. Ce pedeapsă riscă suspecții

Foto: Poliția Republicii Moldova

sinteza.org

Lasă un răspuns