FOTO// Recidiviști aflați în căutare, reținuți de polițiștii sectorului Botanica

ACTUAL

În urma măsurilor întreprinse de ofițerii de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Botanica, de comun cu angajații Inspectoratului General de Carabinieri, pe data de 22 și 28 aprilie, au reținut doi bărbați, de 31 și respectiv 33 de ani, care se aflau în căutare în baza sentințelor judecătorești, transmite Poliția Capitalei.

În primul caz, bărbatul de 31 de ani, se afla în căutare, în baza sentinței judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, pentru escrocherie, fiind condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare de tip închis, acesta eschivîndu-se de solicitarea organelor de drept de a se prezenta pentru ispășirea pedepsei.

Al doilea bărbat se afla în căutare de către IP Botanica în baza deciziei sentinței judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, fiind condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare pentru infracțiunea ,,Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare”, conform art. 217 Cod Penal a Rep. Moldova.

Ambii au fost reținuți de către Polițiști și urmează să își ispășească pedepsele în locurile de detenție prevăzute în deciziile judecătorești.

sinteza.org

Lasă un răspuns