Gala Premiilor Oscar 2021. Lista completă a câștigătorilor. Cine a luat Oscarul

LIFE

Gala Premiilor Oscar 2021. Gala Premiilor Oscar a avut loc duminică și a avut parte de o organizare diferită din cauza pandemiei de coronavirus. Documentarul „Colectiv” a fost nominalizat la două categorii, dar nu a reușit să obțină niciun premiu. În acest material veți afla cine a luat Oscarul, dar și care este lista completă a câștigătorilor.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie, toate privirile au fost îndreptate către ceremonia de decernare a celor mai importante distincții acordate în fiecare an în industria cinematografică. Gala Premiilor Oscar a ajuns la ediția cu numărul 93, iar pentru România a avut o însemnătate aparte. Este pentru prima dată când țara noastră a avut un film nominalizat, la două categorii: cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj internațional.

Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexandru Nanau, prezintă corupția din sistemul de sănătate românesc care a cauzat dezastrul de la clubul Colectiv. Din păcate, criticii au avut dreptate și filmul nu a adus nicio statuetă acasă, dar simpla prezență pe covorul roșu reprezintă o adevarată mândrie.

Ceremonia din acest an a fost specială, ținând cont de pandemia de coronavirus. Academia Americană de Film a organizat o gală cu participare limitată, deoarece măsurile de siguranță au fost aplicate și aici. Astfel, numărul participanților a fost de aproximativ 170 de persoane. Evenimentul a fost transmis live din două locaţii, ambele în Los Angeles: Dolby Theatre şi Union Station.

De asemenea, au existat şi două locaţii internaţionale, una în Marea Britanie, pentru toţi nominalizaţii de origine britanică, şi cea de-a doua, în Paris. În plus, toţi nominalizaţii au fost rugaţi să evite apariţiile online, via Zoom.

Lista completă a câștigătorilor. Cine a luat Oscarul

Mare câștigător al serii a fost Filmul „Nomadland”, regizat de Chloe Zhao. Acesta a primit nu mai puțin de trei Oscaruri pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cea mai bună actriță în rol principal. Frances McDormand a radiat la aflarea acestei vești, strălucind pe scenă și la propriu și la figurat. Rochia sa aurie i-a scos trăsturile frumoase în evidență, iar zâmbetul molipsitor a atras toate privirile.

Așa cum era de așteptat, premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” a mers către Anthony Hopkins. Rolul din filmul „The Father” este cel care l-a propulsat spre prima poziție la această categorie. Actorul este la al doilea succes, după ce în anul 1992 a primit acelasși premiu pentru filmul „Tăcerea mieilor”.

Oscarul pentru „Cel mai bun cântec” a ajuns la ”Fight for You” din ”Judas and the Black Messiah”. Premiul i-a fost înmânat lui Gabriella Sarmiento Wilson, cunoscută sub numele de scenă H.E.R.

Premiul pentru „Cea mai bună coloană sonoră” a fost câştigat de „Da 5 Bloods”. Mikkel E.G. Nielsen este cel care a intrat în posesia premiului.

Premiul la categoria „Cea mai bună editare video” a fost câştigat de „Sound of Metal”. Este cel de-al doilea trofeu câştigat de această producţie, după cel de la categoria „Cel mai bun sunet”.

Producția „Mank” a fost premiată și pentru imagine, la categoria „Best Cinematography”, după trofeul ce a luat Oscarul la categoria „Cea mai bună imagine”, pentru Erik Messerschmidt.

Youn Yuh-Jung este cea care a primit premiul la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol secundar” pentru rolul din filmul „Minari”.

Oscarul la categoria „Cele mai bune efecte speciale” a fost câştigat de producţia „Tenet”.

Oscarul pentru „Cel mai bun documentar” a fost câştigat de „My Octopus Teacher”. Din păcate, această producție a trecut peste Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau. „Collette” câștigă Oscar pentru „Cel mai bun documentar scurt”.

Oscarul la categoria „Cea mai bună animație” ajunge la „Soul”. Dana Murray și Pete Docter au urcat pe scenă pentru a ridica premiul. În timp ce Oscarul pentru „Cea mai bună animație scurtă” a fost câştigat de „If Anything Happens I Love You”.

Oscarul la categoria „Cel mai bun scurtmetraj” a fost câștigat de filmul „Two Distant Strangers”.

Premiul pentru categoria „Cel mai bun sunet” este câștigat de filmul „Sound of Metal”.

Regizorul Chloé Zhao primește Oscarul pentru filmul „Nomadland”.  Acest moment a intrat direct în istorie, deoarece Chloe Zhao este prima femeie de culoare care este nominalizată și care câștigă premiul pentru „Cel mai bun Regizor”.

Premiul pentru „Cel mai bun machiaj” ajunge la Mia Neal, Sergio Lopez Rivera și Jamika Wilson pentru filmul „Ma Rainey’s Black Bottom”. De asemenea, Oscarul la categoria ”Cea mai bună costumaţie” a fost câștigată de filmul ”Ma Rainey’s Black Bottom”.

Daniel Kaluuya, Oscarul la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru filmul „Judas and the Black Messiah”.

Danezii de la „Another Round”, care îi aparține lui Thomas Vinterberg primește statueta de aur pentru „Cel mai bun film străin”. Astfel, „Colectiv” pierde și cea de-a doua șansă de a câștiga un premiu.

Christopher Hampton și Florian Zeller primesc Oscarul la categoria „Cel mai bun scenariu adaptat” pentru filmul „The Father”.

Emerald Fennell câștigă premiul pentru „Cel mai bun scenariu original” pentru filmul „Promising young woman”.

sinteza.org

Lasă un răspuns