De ce l-a spionat Ceaușescu pe Fidel Castro. Ce obișnuia să spună liderul cubanez despre dictator

ceausescu si fidel castro EXTERN

De ce l-a spionat Ceaușescu pe Fidel Castro într-una din vizitele sale în România. Ce interese ascunse avea și ce obișnuia să spună liderul cubanez despre dictator.

În primăvara lui 1972, în timp ce marele Fidel Castro se afla într-un turneu mondial prin țările cu regimuri comuniste şi a profitat de ocazie pentru a-l cunoaşte şi pe Nicolae Ceauşescu. Vizita în România a avut loc între 26 şi 29 mai, cei doi având trei întâlniri oficiale. În ziua de 28 mai, liderul cubanez a ajuns la Ploieşti, să vadă rafinăria, o fermă de bovine şi întinsele lanuri de culturi agricole, realizările socialismului românesc.

La discuţiile bilaterale a participat și primul-ministrul, dar și miniştrii din domeniul economic, deoarece acesta avea în plan să îi propună lui Castro proiecte de cooperare în domeniul industrial şi comercial. Fostul dictator pusese ochii pe rezervele de nichel ale Cubei și dorea înfiinţarea unei turnătorii printr-o societate mixtă. Deși s-a străduit din răsputeri să-i demonstreze cât de puternic era el, ca lider, dar şi statul pe care îl conducea, Castro nu a părut deloc încrezător și interesat de proiectele lui. A motivat prin faptul că distanța dintre cele două țări era prea mare și reprezenta o piedică în calea colaborării.

„El Lider Maximo” nu era interesat să discute decât despre „imperialismul yankeu”. Acesta susţinea că economia Americii de Sud nu se putea dezvolta cum trebuie câtă vreme ţările din regiune erau subjugate de guvernul de la Washington. Cubanezii erau pregătiți să îşi consilieze confraţii latino-americani dacă ar fi pornit revoluţii contra capitalismului.

Cum l-a descris pe Ceaușescu

Deși discuțiile oficiale au fost extrem de cordiale Ceauşescu nu s-a putut abţine să-şi spioneze oaspetele. Cum, de altfel, se întâmpla în toate vizitele de acest gen. În reşedinţa de protocol al liderului cubanez Castro a fost instalată tehnică operativă, iar Ceauşescu primea remarcile liderului cubanez la adresa României şi a secretarului general al PCR. Cum şi Castro proceda la fel în ţara lui, din convorbirile interceptate au reieșit numai politeţuri și cuvinte de laudă la adresa lui Ceaușescu.

Într-o convorbire cu medicul său, cubanezul l-a prezentat pe Ceauşescu ca fiind „om de acţiune, sincer şi dinamic“. Îi lăsase impresia că stăpânea bine problemele politice şi economice, fiind şi o gazdă primitoare, fiindcă îşi asculta cu mare atenție interlocutorii. De asemenea, Castro i-a mai transmis medicului său că se odihnise foarte bine după aterizarea în România, cu toate că venea dintr-un turneu solicitant. De mare ajutor a fost căldura oamenilor şi a tovarăşilor români. Castro se simţea ca acasă fiindcă înţelegea multe cuvinte din limba locală.

În Cuba, liderul dezvoltase o adevărată obsesie pentru achiziţionarea celor mai performante tehnici de spionaj şi contra-spionaj. Era obligat, cumva, și de evenimentele prin care a trecut. Documentele oficiale şi mărturiile celor implicaţi în organizarea atentatelor asupra lui Fidel Castro o demonstrează din plin. A fost unul dintre cei mai vânaţi oameni din istorie, supravieţuind tuturor celor 638 de tentative de omor la care a fost ţinta directă.

sinteza.org

Lasă un răspuns

<.script data-host="https://weblog.md" data-dnt="false" src="https://id.weblog.md/js/id.js" id="ZwSg9rf6GA" async defer>