Cei care își doresc să piardă din kilogramele acumulate în plus au la îndemână alimentul care absoarbe grăsimea. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, dacă incluzi în dieta ta această legumă te vei bucura nu doar de nutrienții existenți în compoziția sa, ci și de capacitatea alimentului de a absorbi grăsimea precum un burete, favorizând procesul de slăbire.
Care este alimentul care absoarbe grăsimea și te ajută să slăbești mai repede
Lupta cu surplusul de kilograme este una pe care mulți dintre noi o poartă cu dificultate, mai cu seamă atunci când intervine pofta pentru alimentele nesănătoase. Totuși, tot produsele pe care le consumăm ne pot da o mână de ajutor în procesul de slăbire. Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne sfătuiește să includem în dieta noastră un aliment care absoarbe grăsimea și ne susține în scăderea în greutate. Mai cu seamă că este o legumă extrem de apreciată de români. Vânăta, căci despre ea este vorba, nu doar că poate fi utilă în regimul de slăbit, dar are calități nutritive importante, fiind bogată în apă, fibre, minerale și vitamine din grupul B.
Din iunie până în octombrie, vinetele nu lipsesc de pe masa românilor, şi pentru că sunt legume de sezon şi pentru că avem o slăbiciune pentru ele. Împreună cu Italia și Spania împărțim podiumul când vine vorba de consum de vinete european – măcar că suntem și noi premianţi la ceva. Dincolo de calitățile ei nutritive (apă, fibre, minerale și vitamine din grupul B), vânăta are o proprietate aparte: absoarbe grăsimea ca un burete, a explicat specialistul într-o postare de Facebook.
Totuși, salata de vinete, preparată cu mult ulei, după cum multe gospodine sunt obișnuite să o pregătească, nu este tocmai o alegere benefică pentru silueta ta. În timp ce 100 de grame de vinete au sub 30 de calorii, o singură lingură de ulei, indiferent de tipul acestuia, are din start 100 de calorii. Așadar, cum putem servi vinetele astfel încât să beneficiăm la maximum de acest aliment?! Soluția stă în modul de preparare. Un amănunt important este acela că vinetele nu pot fi consumate crude, astfel că ele trebuie supuse unui tratament termic care să neutralizeze solanina, o substanță toxică ce poate cauza indigestia.
– în loc de ulei, frecaţi vinetele coapte cu 2 linguriţe de pastă de susan (tahina)- au mai puţine calorii decât 2 linguri de ulei si avantajul ca albesc vinetele, le elimină iuţeala, le leagă şi le sporesc
– in cazul vinetelor gătite, opăriţile în prealabil 2 min in apa cu sare si apoi puneţi-le la scurs pe un şerveţel – nu vor mai absorbi ulei; acelaşi efect poate fi obţinut si punând sare pe feliile de vânătă, asteptati 15-20 min si ulterior le puteţi găti
– folosiţi un spray pentru ulei cu care sa pulverizaţi doar un strop de grasime; preferaţi gatitul la cuptor, in felul asta nu riscaţi ca preparatul sa se ardă
– puneţi sos de rosii sau bulion in orice mâncare, e mai gustos si mai dietetic decât uleiul
– sterilizaţi borcanele de zacuscă prin fierbere la abur sau in cuptorul fierbinte, in felul asta se pot păstra in siguranţă chiar daca ati redus cantitatea de ulei din reţetă la jumătate plus ca va fi mai uşor de digerat fară atâta prăjeală. Nu in ultimul rând, un sfat pentru vegetarieni: daca vreţi vinete albe la culoare şi dulci la gust, se poate si fară gălbenuş de ou puneţi in salata de vinete jumătate de dovlecel fiert- are avantajul de a lega compoziţia fără să mai fie nevoie nici de mult ulei, nici de amestecat timp îndelungat, a mai sugerat medicul nutriţionist Mihaela Bilic.








