OPINIE// Conflictul dintre PAS și PPDA este rezultatul unei comunicări defectuoase

OPINII

Deputatul PSRM Nicolae Pascaru este de părere că președintele Maia Sandu a comis mai multe greșeli în cele 100 de zile de mandat.

Incapacitatea de a purta negocieri în vederea numirii unui guvern și soluționării crizei politice, retorica îndreptată împotriva Federației Ruse, implicarea precară în soluționarea crizei sanitare și economice sînt cele mai mari erori, consideră Pascaru.

„Președintele Sandu a comis toate greșelile pe care putea să le comită un politician în decurs de patru ani. Venind la conducere a început o retorică agresivă împotriva Rusiei, a blocat toate tratativele cu partea stîngă a Nistrului. Nu și-a asumat responsabilitatea să vină la guvernare, vedem că se încalcă dur de două ori Constituția și este criticată de practic toate organele de putere din țară. Circul din Parlament cu cei doi premieri, neimplicarea în soluționarea crizei pandemice, economice, retorica negativă împortiva vaccinului Sputnik-V sînt alte exemple”, a relatat Pascaru cu referire la problemele identificate în activiatea președintelui.

Deputatul are obiecții și față de modul în care a fost schimbată componența Consiliui Suprem de Securitate, fiind atrase, în opinia sa, persoane pe criterii politice, iar unii dintre ei cu probleme de integritate. Totodată, Pascaru, spune că au existat abateri repetate și de la principiul separării puterii în stat.

„Președintele încalcă legea, făcînd diferite tentative de presiune asupra judecătorilor și procurorilor. Un alt moment – legile blocate la Curtea Constituțională, care sînt benefice pentru popor, cum ar fi statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, proiectul de lege care scapă poporul de povara furtului miliardului și încă alte cîteva legi. La alegerile prezidențiale, Maia Sandu a promis că va apăra interesele tuturor cetățenilor R.Moldova, inclusiv a vorbitorilor de limba rusă, însă în aceste 100 de zile face tot posibilul ca să-i divizeze”, a mai comentat deputatul.

Socialistul afirmă că și tensionarea relațiilor între PAS și platforma DA este rezultatul unei comunicări defectuoase cu formațiunile politice. „Raportul de 100 de zile, practic este unul nul, fără esență, fără de idei constructive pentru viitorul R.Moldova, fără interesul național. Președintele, elementar, nu a venit cu un program de dezvoltare a țării și astea 100 de zile arată că președintele pur și simplu este un misionar a puterilor occidentale, care seamnaă instabilitate și haos în Moldova”, a conchis Pascaru.

sinteza.org

Lasă un răspuns