Expertul mexican în combaterea pandemiei recomandă vaccinarea şi celor care au avut COVID-19

lotta con virus EXTERN

Hugo Lopez-Gatell, subsecretar de stat şi coordonatorul strategiei mexicane de luptă împotriva COVID-19, a recomandat luni vaccinarea inclusiv a persoanelor care au avut COVID-19, printre care şi cea a preşedintelui ţării, Andres Manuel Lopez Obrador, relatează EFE.

„În lumea întreagă nu se ştie care este durata maximă a imunităţii în ce-i priveşte pe cei care au avut COVID-19, sau cei care s-au vaccinat împotriva acestei boli”, a declarat Lopez Gatell la o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Prin urmare, el a subliniat că „cei care au avut COVID-19 este foarte probabil să aibă un răspuns imunitar care să-i protejeze, dar considerăm că este necesar să vaccinăm toată lumea din mai multe motive”.

Printre acestea, el a enumerat faptul că „nu se cunoaşte ştiinţific nicăieri în lume durata acestei imunităţi şi s-ar putea să existe persoane care s-au îmbolnăvit de COVID cu multe luni în urmă şi să nu mai aibă un răspuns imunitar suficient”.

De asemenea, a adăugat expertul „există diferite variante de răspuns imunitar al persoanelor, iar acestea depind de mulţi factori precum vârsta, condiţiile de sănătate, alimentaţia, bolile şi multe altele”, a explicat Lopez Gatell.

Luni preşedintele ţării, Manuel Lopez Obrador, a declarat că nu vaccinează împotriva COVID-19, deşi unii medici i-au recomandat acest lucru, deoarece are suficienţi anticorpi după ce a suferit de această boală în ultima săptămână din ianaurie şi începutul lui februarie.

„Am consultat medicii iar doi dintre ei mi-au spus să mă vaccinez pentru a-mi întări anticorpii (…) însă medicii care m-au îngrijit au ajuns la concluzia că am suficienţi anticorpi şi că deocamdată nu este indispensabil să mă vaccinez”, a precizat şeful statului.

Luni, autorităţile sanitare mexicane au raportat în 204.399 de decese de COVID-19 şi 2.251.705 de cazuri confirmate.

Până la această dată au fost administrate populaţiei mexicane 9.287.403 doze de vaccin anti-COVID-19, dintre care, 213.267 în ultimele 24 de ore.

sinteza.org

Lasă un răspuns