La ce vârstă are copilul tău nevoie de primele încălţări şi îi cum alegi pantofii potriviţi

LIFE

Apariţia unui copil pe lume este o binecuvântare pentru mulţi părinţi. Aceştia sunt atât de încântaţi de sosirea lui, încât unii dintre ei îi cumpără întreaga garderobă, chiar înainte de naştere. Sunt atât de dornici ca bebeluşul lor să aibă primele accesorii vestimentare şi nu mai stau pe gânduri atunci când trebuie să achiziţioneze primele haine sau prima pereche de încălţări. Experţii spun că uneori este prea devreme pentru acest lucru, iar părinţii se grăbesc atunci când investesc bani în pantofii celui mic.

Sentimentul de fericire când îl vezi pe micuţul tău încălţat şi îmbrăcat cu accesoriile pe care tu i le-ai ales este minunat. Totuşi, efectele pe care pantofii pentru copii le pot avea asupra picioarelor au fost dezbătute de medici ani la rând. Încălţările pentru cei mici sunt incredibil de drăguţe, dar specialiştii spun că este bine să îl laşi pe cel mic să meargă cât mai mult timp cu picioarele goale înainte de a-i cumpăra primele încălţări.

Este important ca micuţul tău să facă primii paşi 

Experţii de la Academia Americană de Pediatrie îi sfătuiesc pe părinţi să nu le pună pantofi în picioarele nou-născuţilor. Ei sunt de părere că bebeluşii trebuie să poarte pantofi după ce încep să meargă. Oasele din degetele de la picioare ale bebeluşului sunt moi la naştere şi este important ca ele să crească drepte. Dacă sunt înghesuite de pantofi sau de şosete strânse, ele nu se pot îndrepta şi nu pot creşte corect. Dar odată ce micuţul tău începe să se ridice în picioare, când este momentul potrivit pentru prima sa pereche de pantofi?

Când este recomandat să îi cumperi primele încălţări

Specialiştii spun că vârsta medie când copilul începe să înveţe să meargă variază de la 10 la 18 luni, în funcţie de ritmul său. Copilul tău nu va fi nevoit să poarte o pereche de pantofi, până când nu va putea merge fără ajutor câteva zile şi va fi gata să meargă afară. Chiar şi atunci, pantofii trebuie să fie păstraţi pentru mersul pe jos, cel puţin la început.

Odată ce bebeluşul a făcut primii paşi, cel mai bine este să te asiguri că pantofii sunt confortabili şi oferă o anumită aderenţă pe suprafeţele alunecoase. Încălţările trebuie să se potrivească perfect la călcâi şi să le permită picioarelor să respire. Pantofii cu şireturi şi cu cataramă sunt buni, deoarece ţin călcâiul în poziţie şi opresc piciorul să alunece. Dacă este posibil, cumpără-i copilului pantofi din piele naturală, din bumbac sau din pânză. Aceste materiale permit circularea aerului şi minimizează riscul de frecare.
Picioarele mici cresc rapid, aşa că odată ce bebeluşul are pantofi noi, verifică-i încălţările la fiecare şase – opt săptămâni pentru a te asigura că nu îi strâng picioarele copilului tău. Apasă uşor pe partea din faţă a pantofului şi dacă simţi că degetele bebeluşului tău se află în vârf, este timpul pentru o nouă pereche!

sinteza.org

Lasă un răspuns