Cel puţin 48 de morţi şi 66 de răniţi în urma deraierii unui tren în Taiwan

ndy2y2e2ngjhnzqyoti2njhmnzq1njg1ngm1ytc.thumb EXTERN

Cel puţin 48 de persoane au decedat și 66 au fost rănite în urma deraierii unui tren aglomerat, vineri dimineață, într-un tunel din estul Taiwanului, relatează Agerpres citând agențiile internaționale.

Bilanţul accidentului feroviar înregistrat vineri în Taiwan a ajuns la 48 de morţi şi 66 de răniţi, acesta fiind cel mai grav incident de acest fel din ultimele patru decenii.

În tren erau în jur de 490 de pasageri care călătoreau din capitala Taipei spre Taitung, oraş situat în sud-estul insulei. Anterior, departamentul de pompieri taiwanez anunţase că în tren se aflau 350 de pasageri.

Poliţia a informat despre 36 de pasageri „în stop cardiac înainte de a fi duşi la spital” – termen utilizat pentru a desemna o persoană care nu prezintă niciun semn de viaţă – şi despre alte 72 care sunt în continuare prinse între vagoane, în timp ce 61 de oameni au fost transportaţi la spital.

În tren se aflau circa 350 de pasageri.

Președintele țării, Tsai Ing-wen, a declarat că un număr necunoscut de persoane sunt încă blocate în tren.

Autoritățile feroviare au precizat că salvatorii încearcă să ajute pasagerii din patru vagoane „grav avariate” din tunel.

Presa locală relatează că accidentul feroviar a avut loc după ce un vehicul de întreținere a ajuns pe calea de rulare a trenului.

Potrivit BBC, acesta pare a fi cel mai grav accident feroviar din Taiwan din ultimele decenii. În 2018, 18 oameni au murit după o deraiere, iar în 1991 au decedat 30 de oameni după ce două trenuri s-au ciocnit.

sinteza.org

Lasă un răspuns