O glumă de 1 aprilie a pus pe jar poliția din Bruxelles. Se anunța o petrecere cu 20.000 de oameni

pacala EXTERN

O invitaţie lansată pe Facebook la o petrecere uriaşă într-un parc din Bruxelles, oraş aflat în lockdown, care s-a dorit o păcăleală de 1 aprilie, a pus poliţia şi procurorii în alertă după ce aproape 20.000 de persoane şi-au manifestat intenţia de a participa, informează Reuters.

Anunţul, publicat în martie, promitea prezenţa a numeroşi DJ, a cântăreţului şi producătorului Calvin Harris şi o reuniune unică a trupei franceze Daft Punk în Bois de la Cambre, cel mai mare parc din Bruxelles, eveniment care ar fi urmat să aibă loc joi seară.

La Boum (petrecerea) ar fi avut loc exact după intrarea Belgiei în cel de-al treilea lockdown, care limitează la patru numărul persoanelor care se pot reuni în aer liber. Poliţia locală a anunţat în mod repetat publicului că nu va avea loc nicio petrecere.

Nu a fost acordată nicio autorizaţie pentru petrecere, iar poliţia va fi prezentă acolo în număr mare, au precizat reprezentanţii forţelor de ordine pe Twitter. Procurorii din Bruxelles au precizat miercuri că cei care nu se vor conforma măsurilor sanitare vor avea dosar penal şi au început totodată o anchetă pentru a vedea cine a publicat anunţul pe Facebook.

Locuitorii din Bruxelles au luat deja cu asalt parcul pentru a profita de zilele însorite de săptămâna aceasta. Mulţi dintre aceştia au auzit de petrecerea în glumă. Julia Ferrari, o elevă de liceu din Bruxelles, a declarat pentru Reuters că a crezut că vor veni mulţi oameni.

Cred însă că autorităţile vor face totul pentru a se asigura că nu va căpăta o amploare prea mare şi că încă de la început… Poate vor închide parcul, a spus ea. Autorităţile belgiene sunt totodată în dilemă în urma unei decizii judecătoreşti pronunţată miercuri, potrivit căreia restricţiile împotriva coronavirusului sunt ilegale şi trebuie să fie ridicate în termen de 30 de zile.

Liga Drepturilor Omului, care a introdus acţiunea în justiţie, a spus că nu a contestat oportunitatea măsurilor, ci că ar trebui să existe o nouă bază legală şi o dezbatere în parlament. Guvernul, care a atacat decizia, a demarat deja procesul legislativ. Între timp, organizatorii La Boum au spus că au reprogramat petrecerea pentru 2022: The Boum a fost amânată. V-am păcălit din nou, notează Agerpres.

sinteza.org

Lasă un răspuns