De la Platforma DA la Partidul ȘOR n-a fost decât un pas

POLITIC

Primarul satului Pelinia, raionul Drochia, Titus Sărăteanu ales pe listele Blocului „ACUM” (DA și PAS) a aderat la Partidul Politic „ȘOR”. Informația a fost confirmată pentru nordnews.md de serviciul de presă al PPȘOR.

Potrivit unor surse avizate din cadrul Platformei DA și PAS din raionul Drochia, decizia lui Sărăteanu a fost determinată de supărarea acestuia pe cei de la ACUM.

Contactat telefonic, primarul satului Pelinia a refuzat să răspundă la întrebările jurnalistului nordnews.md, cu privire la plecarea sa din rândurile Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și aderarea  la Partidul Politic „ȘOR”.

„ Am să revin cu un apel”, a precizat primarul.

Aceleași surse avizate din cadrul Platformei DA, formațiune politică din care a făcut parte Titus Sărăteanu, au menționat că alegerea primarului, a fost determinată de niște supărări și lipsa de ajutoare, pe care i-ar fi promis-o Blocul „ACUM” după alegerile locale din 2019.

sinteza.org

Lasă un răspuns