Pe certificatul de naştere al telefonului stă scrisă ziua de 14 februarie 1876. Acesta a fost momentul când ideea unui dispozitiv capabil să transmită sunetul prin intermediul electricităţii a fost înscrisă la Oficiul american pentru brevete. Însă lucrurile nu au mers tocmai lin. Întâmplarea a făcut ca invenţia să fie înregistrată de două ori, în aceeaşi zi, la distanţă de patru ore, pe numele a două persoane: Alexander Graham Bell şi Elisha Gray.

Primii au ajuns avocaţii lui Bell, care au cerut un brevet; apoi a venit Gray, care a depus o fişă prin care semnala intenţia de a primi un brevet în viitor. Funcţionarii oficiului nu au văzut niciun conflict între cele două cereri; procesul în instanţă i-a fost favorabil lui Bell, cel care avea deja un dispozitiv gata să fie testat şi dovezi că lucra la această invenţie de mai bine de doi ani. Cel mai valoros brevet (foto sus) din istoria americană – după considerentele mai multor istorici – a fost primit pe 7 martie 1876, iar 3 zile mai târziu Alexander Graham Bell a reușit efectuarea primului apel telefonic.
Procesul împotriva lui Gray a fost începutul unei lungi serii de situaţii litigioase: după lansarea invenţiei, timp de 18 ani, Bell a fost chemat în numeroase rânduri în instanţă, fiind nevoie să îşi testeze dispozitivul în nu mai puţin de 600 de cazuri separate. De fiecare dată sentinţa i-a fost favorabilă.








