Ce arată expertiza medico-legală în cazul pruncului găsit mort într-un parc din Capitală

acces interzis ACTUAL

Bebelușul al cărui cadavru a fost găsit într-un parc din Capitală, la mijlocul lunii ianuarie, s-a născut mort. Acest lucru a fost stabilit în cadrul expertizei medico-legale, care a fost încheiată recent.

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Corneliu Bratunov, a declarat pentru IPN că decesul pruncului a survenit ca rezultat al asfixiei intrauterine. Urmează să fie analizate toate materialele, dar procurorul nu vede motive pentru pornirea cauzei penale. Legislația prevede pedeapsă pentru pruncucidere sau lăsare în primejdie, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz.

Femeia care a născut copilul nu a fost identificată și, respectiv, nu se cunoaște ce a făcut-o să-și lase copilul mort în parc.

Cadavrul nou-născutului a fost depistat pe 14 ianuarie, într-un parc din strada Mihail Sadoveanu. Poliția a fost sesizată de către un trecător.

sinteza.org

Lasă un răspuns