Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că formațiunea pe care o conduce ia în calcul două scenarii în contextul situației politice din țară. Dacă anterior Dodon susținea că singura soluție pe care o vede sunt anticipatele, acum socialistul afirmă că ia în considerare și posibilitatea alegerilor parlamentare ordinare.
„Noi avem doar două scenarii. Primul: alegeri parlamentare anticipate în luna iunie. Și al doilea: fără anticipate în acest an sau, în general, fără alegeri anticipate cu alegeri în 2023”, a afirmat dodon în cadrul vlogului său,
„În cazul în care acest guvern va fi votat, alegeri anticipate nu vor fi. Vor fi alegeri ordinare în 2023. Care este sensul să votezi un Guvern prpus de Maia Sandu doar pentru câteva luni? Dacă își asumă programul de guvernare – să muncească măcar un an”, a mai adăugat Dodon.
„Când votezi Guvernul, nu-l votezi doar din motive profesioniste pentru că premierul este și o persoana politică”, a precizat Dodon.
Maia Sandu a desemnat-o, în seara zilei de 27 ianuarie, pe Natalia Gavrilița drept candidată pentru funcția de premier. Gavrilița urmează, în termen de 15 zile de la data înaintării, să prezinte programul de guvernare și membrii cabinetului de miniștri în plenul Parlamentului.







