PCRM nu își schimbă poziția – îndeamnă cetățenii să boicoteze și al doilea tur de scrutin

POLITIC

Poziția Partidului Comuniștilor nu s-a schimbat. Și în turul doi de scrutin pentru prezidențiale, PCRM îndeamnă cetățenii să boicoteze alegerile. În opinia formațiunii, în primul tur de scrutin, la urme s-au prezentat doar 27% dintre alegătorii aflați în țară și pragul necesar de 33% n-ar fi fost atins dacă n-ar fi ieșit diaspora la vot.

„Cetățenii trăitori în țară au manifestat un înalt nivel de conștiință și înțelegerea faptului că alegerile care se desfășoară sunt anticonstituționale. Prezența necesară pentru declararea primului tur ca unul valid a fost asigurată de secțiile de votare din afara țării”, susține PCRM.

În opinia PSRM, cei doi candidați care au ieșit în turul doi, Maia Sandu și Igor Dodon, reprezintă minoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova.

„Partidul Comuniștilor vă îndeamnă să boicotați alegerile neconstituționale, să nu fiți coparticipanți la această ilegalitate strigătoare la cer, care împiedică dezvoltarea statului nostru”, se spune într-un comunicat al formațiunii.

Amintim că și în primul tur de scrutin PCRM a îndemnat oamenii să boicoteze alegerile.

sinteza.org

Lasă un răspuns